Antena Căutare

Viral! Un motănel e sigur că de fapt este oaie! Clipul a fost distribuit de mii de internauți!

O familie de fermieri din Anglia a vrut să-și menajeze motanul de frig, lăsându-l foarte mult în staulul oilor, iar rezultatul i-a uimit și pe ei: felina a ajuns să-i placă atât de mult în turmă, încât ai putea jura că aparține acestei specii.

O familie de fermieri din Anglia a vrut să-și menajeze motanul de frig, lăsându-l foarte mult în staulul oilor, iar rezultatul i-a uimit și pe ei: felina a ajuns să-i placă atât de mult în turmă, încât ai putea jura că aparține acestei specii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După ce stăpâna a urcat un clip pe internet, acesta a devenit viral în mediul virtual, iar filmulețul a fost distribuit de mii de internauți! În plus, Motănelul Steve i-a cucerit efectiv pe cei care l-au văzut!

"S-a obişnuit cu mieii, a petrecut ceva timp cu ei înăuntru. Când i-am dus din nou afară, în țarcurile lor, ne-am dat seama că și Steve petrecea din ce în ce mai puțin timp prin casă. Misterul s-a spulberat în momentul în care l-am văzut jucându-se cu mieii. Steve este un fel de lider al lor. Se plimbă prin curte, iar ele îl urmează. Se joacă prin tufişuri, iar ele sunt curioase să vadă ce face şi se duc după el", spune stăpâna lui Steve, cea care l-a făcut celebru după ce a postat imagini cu motanul și oițele.

Carmen Harra bagă spaima în români: „În următoarele DOUĂ LUNI va mai muri cineva din... O să fie un ACCIDENT DE MAȘINĂ î... Ai pe acasă bancnota asta? Caută bine! Te poate îmbogăţi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) D.B., câștigătorul Jackpotului de inimă neagră Amusnet de pe Totogaming.ro, plănuiește să investească premiul
(P) D.B., câștigătorul Jackpotului de inimă neagră Amusnet de pe Totogaming.ro, plănuiește să investească...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Un bărbat se afla în magazinul de suveniruri din aeroport atunci când a încremenit de spaimă! Ce se afla printre jucăriile expuse
Un bărbat se afla în magazinul de suveniruri din aeroport atunci când a încremenit de spaimă! Ce se afla printre...
Halit Ergenç și Meryem Uzerli, din nou împreună pe micile ecrane după succesul din Suleyman Magnificul. Au trecut 15 ani de la premiera seriei îndrăgite
Halit Ergenç și Meryem Uzerli, din nou împreună pe micile ecrane după succesul din Suleyman Magnificul. Au... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
O cosmeticiană care a stat un an într-o închisoare din Dubai a ajuns acasă. Familia ei spune că n-a avut acces la duș o lună
O cosmeticiană care a stat un an într-o închisoare din Dubai a ajuns acasă. Familia ei spune că n-a avut acces... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“ BZI
5 luni de naștere care ATRAG SUCCESUL: Ești născut în ele?
5 luni de naștere care ATRAG SUCCESUL: Ești născut în ele? Jurnalul
Scandal la Circul Metropolitan din București, după un spectacol controversat. Tricolorul, folosit în streaptease
Scandal la Circul Metropolitan din București, după un spectacol controversat. Tricolorul, folosit în streaptease Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Guvernul declară situaţie de criză pe piaţa carburanţilor. Măsurile de protecție, valabile şase luni
Guvernul declară situaţie de criză pe piaţa carburanţilor. Măsurile de protecție, valabile şase luni Observator
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x