Antena Căutare

Pacientul care a avut parte de primul transplant cu celule stem a ajuns în România. Cum se simte după 35 de ani de la intervenție

Matthew Farrow este primul pacient din lume care a avut parte de un transplant de celule stem în anul 1988. Bărbatul nu a primit șanse de supraviețuire fără această intervenție, iar acum după 35 de ani, Mattew a povestit despre întâmplarea care i-a schimbat viața.

Pacientul care a avut parte de primul transplant cu celule stem a ajuns în România. | Shutterstock

În anul 1988 Matthew Farrow a primit a doua șansă la viață prin intermediul transplantului pe care l-a efectuat. Atunci bărbatul avea doar cinci ani, iar starea lui de sănătate era extrem de deteriorată. Singura cale prin care viața acestuia a putut fi salvată a fost intervenția care presupune transplantul de celule stem de cordon ombilical.

Bărbatul s-a născut cu o afecțiune genetică foarte rară numită Anemia Fanconi (AF), iar acest aspect nu i-ar fi permis să trăiască mult timp. De asemenea, insuficiența medulară este o problemă foarte gravă care reprezenta un pericol pentru viața băiatului în vârstă de cinci ani.

Citește și: Medicii din România, uimiți de tânăra cu inimă artificială în piept. Trăiește cu un mecanism ciudat care o ține în viață

Matthew Farrow a fost primul pacient care a avut parte de o intervenție de o asemenea grandoare, dar și de un rezultat miraculos.

Articolul continuă după reclamă

Băiatul s-a confruntat cu probleme de compatibilitate între el și rudele lui care nu au îndeplinit condițiile prin care ar fi putut să-i doneze măduvă. Cu toate acestea, mama lui a rămas însărcinată, iar medicii au decis că îi pot salva viața băiatului doar cu ajutorul transplantului de celule stem de cordon ombilical de la sora acestuia în momentul nașterii.

Transplantul a avut loc la Paris și a fost efectuat de către Dr. Eliane Gluckman, expert în transplant pentru tratarea Anemiei Fanconi. Matthew Farrow a stat în Franța pentru o perioadă de șase luni, timp în care a fost supravegheat de medicii care i-au salvat viața.

Pacientul care a avut parte de primul transplant cu celule stem a ajuns în România

La inițiativa băncii de celule stem Biogenis, Matthew Farrow a venit în România pentru a povesti despre importanța recoltării celulelor stem. Bărbatul și-a dorit să-și expună povestea vieții sale cu scopul de a ajuta populația să înțelegă cât de importantă și necesară este conștientizarea acestei proceduri.

Citește și: O poveste de dragoste neobișnuită. Cum au ajuns doi tineri să se căsătorească după un transplant de inimă făcut în aceeași zi

„La doi ani şi jumătate, mama a observat că este ceva în neregulă cu mine, iar când am ajuns la medic, aceştia au precizat că voi supravieţui doar până la vârsta de 6 ani. Cu ajutorul transplantului de celule stem, am reuşit să sparg această barieră” a precizat Matthew.

„Transplantul meu a avut loc acum 35 de ani, când medicina nu era atât de avansată. Sunt sigur că acum mult mai mulţi pacienţi vor putea fi trataţi cu succes cu celule stem”, a mai adăugat bărbatul.

În prezent, Matthew are parte de o viață normală și se bucură de cea de a doua șansă la viață pe care a primit-o de la mama și sora lui.

Citește și: O femeie tușea și a crezut că e doar o răceală. Când a mers la spital a primit un diagnostic crunt. Ce avea, de fapt

În România la momentul actual nu există o statistică foarte clară asupra numărului de recoltări de celule stem, însă Dr. Bogdan Bulumac, CEO Biogenis estimează că rata ar fi în jurul cifrei de 7%. Acest aspect este unul pozitiv, deoarece în Statele Unite există o medie de doar 2%, iar cea la nivel european este de 5%.

Dr. Felician Stăncioiu, cercetătorul român care a înaintat primul studiu clinic în România cu privire la beneficiile celulelor stem provenite din cordonul ombilical, a făcut de asemenea, câteva precizări importante.

„Ca medici, avem obligaţia de a transmite pacienţilor tot ceea ce ştim în legătură cu recoltarea celulelor stem. Şi categoric, da, celulele stem trebuie recoltate la naştere. Din păcate, nu se poate da oricărui copil sânge cordonal. E bine să analizăm biomarkeri pentru a vedea care sunt copii care pot beneficia de un astfel de tratament”, a menționat Dr. Felician Stăncioiu.

Citește și: Un copil se confrunta cu o tuse severă și a fost dus la medic de către mama sa. Doctorii au descoperit un detaliu tulburător

România ar putea rămâne cu 15 județe. De ce se dorește reorganizarea județelor, a orașelor și a comunelor... Locuitorii unui oraș sunt terorizați de un sunet insuportabil. Autoritățile sunt depășite în elucidarea misterului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Atac informatic de proporții la Binance. Incident de 6,3 miliarde de dolari. Ce se întâmplă cu banii utilizatorilor
Atac informatic de proporții la Binance. Incident de 6,3 miliarde de dolari. Ce se întâmplă cu banii utilizatorilor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x