Antena Căutare

Daniel Constantin: Ne-am manifestat disponibilitatea de a contribui prin voturile noastre pentru stabilitatea politică a ţării; suntem favorabili ideii de alegeri anticipate

Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a declarat, vineri, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, că formaţiunea şi-a exprimat disponibilitatea ”de a contribui pentru stabilitatea politică a ţării” şi nu exclude varianta alegerilor anticipate.

Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a declarat, vineri, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, că formaţiunea şi-a exprimat disponibilitatea ”de a contribui pentru stabilitatea politică a ţării” şi nu exclude varianta alegerilor anticipate.

”Am avut o discuţie foarte bună cu domnul preşedinte Iohannis, am făcut o analiză a situaţiei pe care o avem în momentul de faţă la nivel politic. Domnul preşedinte a vrut să afle care este opinia noastră, cum credem noi că ar trebui să ieşim din această criză politică. În primul rând am reiterat ceea ce domnul preşedinte Ponta deja a spus în spaţiul public, dacă se va face o majoritate parlamentară pentru a se declanşa procedura de alegeri anticipată, suntem favorabili acestei idei. Din punctul nostru de vedere alegerile anticipate nu se pot organiza mai devreme de lunile mai-iunie atunci când avem şi alegeri locale. Pe de altă parte din punct de vedere guvernamental sigur că nu am înaintat o propunere în faţa domnului preşedinte Iohannis, suntem realişti şi ne-am manifestat disponibilitatea de a contribui prin voturile noastre pe care le avem din ce în ce mai multe pentru stabilitatea politică a ţării” a spus Daniel Constantin.

Acesta a precizat că formaţiunea nu a făcut vreo popunere de premier, dar are persoane pregătite.

În plus, Constantin a vorbit despre necesitatea de a avea profesionişti în viitorul guvern.

Articolul continuă după reclamă

”Cred că avem nevoie de profesionişti, să nu mai avem oameni amestecaţi la ministere de nişă. E un an extrem de dificil până la alegerile parlamentare”, a mai spus Daniel Constantin.

Acesta a explicat şi că Pro România are un nume pentru comisar european din partea României, Corina Creţu, care ar obţine cu siguranţă portofoliul şi ar trece de verificările Comisiei Europene.

Sursa : news.ro

Tomac: Vom accepta discuţii cu celelalte partide pentru a încerca să găsim o formulă cât mai eficientă şi cât mai rapidă... Tăriceanu: Vom acorda sprijin pentru un guvern care urmează să se constituie; acesta trebuie asumat de PNL, care trebuie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și unde lucrează
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat ca europarlamentar
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x