Antena Căutare

Din casa lui Ceausescu, Tismaneanu l-a invatat pe Basescu cum sa condamne comunismul pe 32.000 de euro

Vladimir Tismaneanu a scos din buzunarul Administratiei Prezidentiale peste 32.000 de euro pentru a elabora un raport despre dictatura comunista din Romania si pentru a-l sfatui pe seful statului cum sa aplice masurile de “repudiere si condamnare a comunismului” formulate in raport.

Desi Vladimir Tismaneanu a declarat in repetate randuri ca activitatea sa din ograda Administratiei Prezidentiale a fost prestata "pro bono", adica fara plata, un document trimis de Presedintie catre Grupul de Investigatii Politice arata ca pentru prestatiile efectuate istoricul a decontat 114.770 lei, adica 32.000 euro.

Deconturile pot fi facute, conform regulamentului comisiei in care a activat Tismaneanu, pentru "cheltuelile de transport, cazare si diurna". Cu alte cuvinte, Tismaneanu a primit masa, casa si masina de la stat ca sa-i spuna lui Traian Basescu cum sa condamne comunismul mai eficient. Si prima masura de condamnare a comunismului a fost chiar instalarea lui Vladimir Tismaneanu in casa lui Nicolae Ceausescu din Bulevardul Primaverii, dupa cum ne-au declarat surse autorizate.

Grupul de Investigatii Politice a solicitat, in baza Legii 544/2001, Administratiei Prezidentiale o serie de documente si informatii privind sumele primite de Vladimir Tismaneanu in perioada 2006-2009 de la aceasta institutie.

Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, condusa de Vladimir Tismaneanu a functionat doar 9 luni, din aprilie pana in decembrie 2006, arata GIP, iar activitatea ei s-a finalizat cu elaborarea unui raport final in care este descris regimul comunist si sunt propuse masuri de condamnare.

Articolul continuă după reclamă

"Pentru activitatea «pro bono» din aceste 9 luni, Vladimir Tismaneanu a decontat la Administratia Prezidentiala 56.965 lei (16.200 euro)", se arata in comunicatul GIP, conform raspunsului oficial trimis de consilierul de stat pentru probleme cetatenesti, Gabriel Piscociu.

Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii din Romania s-a desfiintat in decembrie 2006, odata cu prezentarea Raportului privind condamnarea comunismului, dar lui Tismaneanu i-a fost gasit altceva de lucru pentru a primi in continuare casa masa si masina.

Astfel, pe 11 aprilie 2007 a fost infiintata Comisia Prezidentiala Consultativa pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, avandu-l ca presedinte tot pe Vladimir Tismaneanu.

"In calitate de presedinte al acestei comisii, Vladimir Tismaneanu a decontat la Administratia Prezidentiala 18.717 lei (5.600 euro) in 2007, 25.060 lei (7.000 euro) in 2008 si 14.035 lei (3.300 euro) in 2009", se arata in comunicatul GIP, citand acelasi raspuns oficial trimis de consilierul de stat Gabriel Piscociu.

Tot articolul, in Jurnalul National

Gheorghe Ialomitianu: Daca legea salarizarii nu va fi adoptata, bugetarii nu mai primesc majorarea salariala in 2011... Puterea merge la Cotroceni, PNL refuza iar PSD se mai gandeste...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x