Antena Căutare

Raluca Turcan: „Avem posibilitatea să organizăm referendumul simultan cu turul I sau II al alegerilor prezidenţiale”

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, afirmă că iniţiativa legislativă de revizuire a Constituţiei depusă de PNL şi USR nu este neconstituţională, cu excepţia părţii referitoare la amnistie. ”Proiectul de revizuire nu trebuie redepus, ci doar modificat prin amendamente”, susţine Turcan. Aceasta afirmă că se poate organiza în continuare referendumul pentru modificarea Constituţiei odată cu alegerile prezidenţiale.

”Concluzii după comunicatul CCR de azi: Iniţiativa noastră este constituţională cu excepţia părţii referitoare la amnistie! Au validat constituţional demersul de restrângere a domeniilor în care se poate emite OUG! Au validat ca fiind constituţional demersul ca CCR să poată fi sesizată pe neconstituţionalitatea OUG de către Preşedinte, ICCJ sau de 50 de deputaţi ori 25 de senatori! Proiectul de revizuire nu trebuie redepus ci doar modificat prin amendamente!”, a scris, joi, pe Facebook, Raluca Turcan.

Aceasta afirmă că există posibilitatea de a se organiza referendumul pentru modificarea Constituţiei simultan cu turul I sau II al alegerilor prezidenţiale.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, joi, propunerile legislative de revizuire a Constituţiei iniţiate de PNL şi USR, pe de-o parte, şi de PSD-ALDE, pe de altă parte. Unul dintre motive ţine de faptul că interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie încalcă limitele revizuirii legii fundamentale, deciziile fiind luate ”cu unanimitatea voturilor celor opt membri prezenţi”.

Varianta opoziţiei menţiona că ”acordarea amnistiei sau a graţierii colective pentru fapte de corupţie este interzisă”, în timp ce varianta PSD - ALDE prevedea că ”Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: […] d) acordă graţierea individuală; nu poate acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie”, noutatea fiind faptul că şeful statului nu poate graţia infracţiuni de corupţie.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit CCR, o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilor care au săvârşit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de graţiere individuală încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român.

”Propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României limitează în mod excesiv puterea statului şi marja sa de apreciere, afectând, în mod nepermis, exercitarea puterii publice în favoarea/ beneficiul cetăţenilor. Astfel, o categorie de cetăţeni este privată de o vocaţie pe considerente cu caracter circumstanţial, ceea ce, în această privinţă, echivalează cu o suprimare a demnităţii umane şi a principiului egalităţii. Propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României nu respectă justul echilibru între două interese generale, şi anume cel de a se executa/ a se considera executată o hotărâre judecătorească de condamnare numai pe considerente care ţin de conduita condamnatului, expresie a efectivităţii justiţiei penale, şi cel al respectării demnităţii umane şi a principiului egalităţii, afectându-se, astfel, echilibrul sensibil existent între cele două interese ale statului şi societăţii”,argumentează judecătorii constituţionali.

”Aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori graţiere individuală revine Parlamentului, respectiv Preşedintelui României şi nu poate fi impusă o interdicţie generală şi valabilă ad aethernam de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni”,arată CCR.

Sursa : news.ro

Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Sănătăţii să îi demită pe preşedintele CNAS... Parlamentul European îşi păstrează sprijinul pentru Laura Codruţa Kovesi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x