Antena Căutare

Răsturnare de situație în cazul Sorinei, fetița din Baia de Aramă. Adopția a fost contestată de Procurorul general al României

Lovitură în scandalul legat de adopția Sorinei, cazul care a impresionat România în ultimele zile. ProcurorulgGeneral a contestat procedura de adopție.

Lovitură în scandalul legat de adopția Sorinei, cazul care a impresionat România în ultimele zile. Procurorul general a contestat procedura de adopție.

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a formulat, luni, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina, minora adoptată de o familie stabilită în America. De asemenea, Licu a formulat o cerere de revizuire a sentinţei prin care a fost încuviinţată adopţia şi a cerut suspendarea executării sentinţei.

„În vederea îndeplinirii rolului constituţional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Prin acţiunea formulată s-a solicitat şi obligarea părinţilor adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, a transmis, luni, Parchetul General.

Sursa citată a precizat că, printr-o acţiune separată adresată Curţii de Apel Craiova, a fost formulată o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată şi suspendarea executării acestei hotărâri.

„La data de 21.06.2019, procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din C. pen cu aplic. art. 38 din C. pen., fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a minorei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, la data de 21 iunie 2019, o percheziţie la domiciliul asistentului maternal. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a mai transmis Parchetul General.

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a declarat, luni dimineaţă, că nu tolerează abuzuri şi nu va acoperi greşeli, fiind deschis un dosar penal in rem în cadrul căruia vor fi verificate toate aspectele legate de preluarea de la asistentul maternal din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, a fetiţei de 8 ani.

Licu a afirmat că minora nu trebuie să părăsească teritoriul ţării până când nu vor exista garanţii depline că aceasta se va face în condiţii de siguranţă fizică şi psihică.

Sursa video: Antena 3.

Tanti Ana e de neclintit! Bătrâna a rămas singura locatară a unui bloc abandonat din județul Hunedoara: „Fata îmi aduce ... Legea adopției s-ar putea schimba în România! Câți bani ar urma să primească românii care vor adopta copii din țară...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x