Antena Căutare

Ajutoare de urgenţă de peste 1.000.000 lei pentru aproape 300 de familii şi persoane singure, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat alocarea unor ajutoare de urgenţă în valoare de peste 1.000.000 de lei pentru aproape 300 de familii şi persoane singure, aflate în situaţii critice.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, 299 de familii şi persoane singure aflate în situaţii critice vor primi ajutoare de urgenţă în valoare de 1.073.250 lei. Decizia a fost luată de Guvern în baza anchetelor sociale făcute de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială.

Astfel, 179.500 de lei ajung la 34 de familii şi persoane singure din judeţele Alba, Bacău, Botoşani, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti, care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii care au afectat atât locuinţele, anexele gospodăreşti, cât şi bunurile de folosinţă îndelungată, astfel că acestea se confruntă cu diverse probleme socio-materiale şi de locuit, inclusiv cu probleme grave de sănătate, motiv pentru care se află în imposibilitate ca din veniturile proprii să-şi poată repara locuinţele.

Restul de 893.750 lei vor fi acordaţi altor 265 de familii şi persoane singure din judeţele Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti, care au probleme grave de sănătate sau se află în situaţii deosebite care pot conduce la riscul de excluziune socială.

"Astfel, potrivit datelor obţinute în cadrul anchetelor sociale, familiile pentru care se propune acordarea ajutoarelor de urgenţă au membri cu grave afecţiuni de sănătate, care necesită tratamente medicale de durată şi intervenţii chirurgicale costisitoare, care nu sunt suportate în totalitate de către casele judeţene de asigurări de sănătate. Mai mult, în cazul unora dintre familii situaţia este agravată de faptul că au mai mulţi membri bolnavi foarte grav, copii şi adulţi deopotrivă, iar în cazul altora e nevoie de sprijin şi pentru achiziţionarea de proteze medicale. Nu în ultimul rând, printre cei vizaţi de actul normativ se află şi persoane care fie nu au loc de muncă, fie au capacitatea de muncă redusă, iar veniturile lor provin din ajutoare sociale, pensii, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoane cu handicap, alocaţii pentru susţinerea familiei", arată Ministerul Muncii.

Articolul continuă după reclamă

Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv vor fi suportate din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Sursa : news.ro

Studenţii străini care studiază în România nu vor să profeseze în România... Tradiții și superstiții de Mihail și Gavril în România: Nu comiteți sub nici o formă acest păcat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x