Antena Căutare

Bombă din al Doilea Război Mondial, găsită lângă o benzinărie din România. Poliţiştii au izolat zona

O bombă din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită miercuri în fostul lac Pescăruş, din apropierea unei benzinării, în municipiul Satu Mare, aceasta fiind ridicată de pompieri, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Marius Siladi.

"A fost găsită o bombă cel mai probabil din al Doilea Război Mondial. Un bărbat a făcut apelul la Poliţie iar ulterior am fost anunţaţi noi. Bomba a fost ridicată", a spus Marius Siladi.

Bărbatul care a găsit bomba ar fi căutat fier vechi, zona fiind părăsită.

Poliţiştii au izolat zona până când pompierii au ridicat bomba.

Articolul continuă după reclamă
ANM: Avertizare de fenomene periculoase, pentru următoarele ore. COD GALBEN de vânt, cu rafale de peste 100 km/h... Meteorologii nu aduc veşti bune. Vremea se schimbă RADICAL: frig şi ploi în toată ţara!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.

x