Antena Căutare

Bucureștiul trece pe consum redus de curent electric! Cele 25 de măsuri anunțate de Primăria Capitalei. Se vor aplica seara

Începând cu 5 august de la ora 20:00, în București se va pune în aplicare un plan de 25 de măsuri pentru reducerea consumului de curent electric.

Bucureștiul reduce din consumul de curent electric seara. Cele 25 de măsuri anunțate de Primăria Capitalei | Shutterstock & Hepta

Reprezentanții Primăriei Capitalei au anunțat că Bucureștiul se alătură efortului național comun de a reduce consumul de curent electric, pe toată perioada de criză. În urma unei ședințe pe care primarul general Ciprian Ciucu a avut-o cu marii consumatori de curent din cadrul PMB a fost stabilit un plan de 25 de măsuri prin care se va face economie de curent. Măsurile vor fi aplicate din seara de 5 august, atât în intervalul critic 20.00 – 23.00, cât și extins, pe tot parcursul nopții.

Bucureștiul reduce din consumul de curent electric seara. Cele 25 de măsuri anunțate de Primăria Capitalei

Cele 25 de măsuri anunțate de Primăria Capitalei sunt:

Societatea de Transport București STB SA (STB)

Articolul continuă după reclamă

1. Autobuzele electrice nu vor fi încărcate în intervalul 19.30 – 23.00;

2. Se reduc / suspendă spălările exterioare, lucrările cu aer comprimat la schimbul II;

3. Iluminatul pe platformele de parcare se pornește după ora 22.00;

4. Se restrâng activitățile de întreținere și mentenanță în intervalul 19.00 – 23.00, fiind reprogramate în afara acestui interval;

5. Iluminatul tehnologic din hale va fi diminuat în intervalul 19.30 – 23.00;

6. Lumini stinse, aparate de aer condiționat închise, încărcătoare deconectate sunt alte măsuri care vor fi luate la STB, pe timpul nopții.

C.M. Termoenergetica București

7. Oprește pompele de ridicare a presiunii. Apa caldă menajeră va fi asigurată direct prin presiunea din rețeaua de apă rece;

8. Reduce / reprogramează funcționarea pompelor de recirculare și presiune;

9. Limitează funcționarea echipamentelor de climatizare în toate sediile administrative;

10. Oprește iluminatul neesențial.

Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti

11. Reduce fluxul luminos cu circa 30% la aparatele LED integrate în sistemul de telegestiune. Schimbarea programului de aprindere ar necesita timp considerabil, atât contractual, cât și pentru reprogramarea software a punctelor de aprindere trifazate.

Poliția Locală a Municipiului București

12. Notifică azi operatorii privați de publicitate să oprească ecranele digitale și să sisteze iluminatul mijloacelor de publicitate în intervalul 20.00 – 23.00, pe tot parcursul lunii august.

Sediul Primăriei Municipiului București

13. Iluminatul ornamental de pe clădirea PMB și din curtea interioară va fi oprit pe toată durata nopților;

14. După programul de lucru, va fi oprit iluminatul din lambriurile de pe holuri;

15. Sistemul de răcire din clădire va fi redus, pentru toată luna august;

16. Renunțăm la încărcarea mașinilor electrice în intervalul critic și pe timp de noapte.

Administrația Domeniului Public a Municipiului București

17. Reduce iluminatul la sedii, cimitire, crematorii, parcuri, singurele care mai consumau, până ieri, energie în afara programului de lucru.

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB)

18. Reduce, la strictul necesar, iluminatul administrativ / exterior;

19. Oprește echipamentele electronice neesențiale, la finalul programului;

20. Limitează aparatele de climatizare și programează activitățile energointensive în afara intervalului critic.

Instituțiile de cultură din subordinea PMB

Biblioteca Metropolitană București, Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu, Circul Metropolitan Bucuresti, ARCUB – Arte și Evenimente Urbane București, Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Opera Comică pentru Copii și 10 teatre iau, de azi, următoarele măsuri:

21. Sistează iluminatul interior și exterior, pe timpul nopților;

22. Opresc climatizarea pe timp de noapte, dar și ziua, în spațiile fără public sau neutilizate de personal;

23. Unele instituții cu personal redus pe timpul verii (exemplu teatrele) optimizează utilizarea aparatelor de aer condiționat prin comasarea personalului într-un număr mai mic de birouri;

24. Tot teatrele, datorită faptului că stagiunea e închisă în această perioadă, au personal redus și un consum minimal de energie electrică;

25. Deconectează echipamentele IT și dispozitivele electronice, la finalul programului, pentru a evita menținerea lor în stand-by.

Primăria Municipiului București face apel la bucureșteni să contribuie prin mici măsuri de reducere a consumului de curent.

Citește și: Ce „anomalie” a observat Răzvan Fodor în zona de Nord din București. Actorul a împărtășit cu fanii: „Cum să văd așa ceva?”

(P) Care sunt cele mai importante analize pentru sănătatea digestivă, potrivit specialiștilor Clinica Sante... (P) Ziua de lucru de 10 ore: echipamentul care face diferența...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x