Antena Căutare

Când începe postul Crăciunului în 2016 și în ce zile ai delegare la vin și la pește. Să te ferești de aceste activități! E mare PĂCAT!

Postul, cumpătarea și faptele bune apropie orice credincios de Dumnezeu. De pe 14 noiembrie, credincioșii intră în Postul Crăciunului, perioadă care va dura pănă pe  25 decembrie, ziua de Ajun fiind o zi de post aspru.

Postul, cumpătarea și faptele bune apropie orice credincios de Dumnezeu. De pe 14 noiembrie, credincioșii intră în Postul Crăciunului, perioadă care va dura pănă pe 25 decembrie, ziua de Ajun fiind o zi de post aspru.

Pentru a ţine Postul Crăciunului nu trebuie să ne oprim de la mâncarea de dulce, dar şi de la gândurile rele.

Timp de şase săptămâni nu se mănâncă produse din carne, ouă şi brânză, în schimb, sâmbăta şi duminica avem dezlegare la peşte.

Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, deoarece se mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase.

Articolul continuă după reclamă

În schimb, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin decât dacă se sărbătoreşte vreun sfânt mare menţionat în calendar cu cruce roşie.

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului 24 decembrie, numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: nu se mănâncă nimic până după-amiaza, iar în alte zone, se mănâncă doar la răsăritul Luceafărului de seară, care aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Domnului.

Tradiții în Postul Crăciunului

În ziua de Ajun se mănâncă grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte din făină căci cu seminţe a ajunat Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au închipuit – mai înainte – Naşterea lui Hristos.

Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual.

Conform Calendarului crestin ortodox pe anul 2014, zilele din Postul Craciunului cu dezlegare la peste sunt: 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii in biserica a Maicii Domnului; 23, 24 si 25 noiembrie, in aceasta din urma zi fiind sarbatoriti Sfanta Mare Mucenita Ecaterina si Sfantul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei; 4 decembrie- ziua Sfantului Mare Mucenic Varvara si Sfantului Cuvios Ioan Damaschin; 6 decembrie - Sfantul Nicolae; 7 decembrie; 9 decembrie -Zamislirea Sfintei Fecioare Maria, 13 si 14 decembrie si, ultima zi, 18 decembrie - ziua Sfantului Daniil Sihastru, scrie doxologia.ro.

Incendiu puternic şi pericol de explozie, în Bacău! Cinci camioane au luat foc lângă o benzinărie... Polițiștii l-au găsit pe adolescentul care a lovit cu bestialitate în gură un bătrân sărac și lipsit de apărare. Imagini...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x