Antena Căutare

Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii, înainte de Paște. Au devenit mai scumpe decât carnea de miel

Sărbătorile Pascale aduc cu ele scumpiri la alimente. Roșiile se numără printre produsele care au ajuns să coste mai mult decât carnea de miel în apropierea Paștelui. Iată cât valorează un kilogram.

Roșiile se numără printre produsele care au ajuns să coste mai mult decât carnea de miel în apropierea Paștelui | Shutterstock

Sărbătorile sunt un prilej de bucurie pentru mulți români, care se pregătesc intens să pună pe masă cele mai delicioase preparate. Ca în fiecare an, prețurile la alimente au crescut semnificativ în perioada Paștelui.

De data aceasta, nu doar dulciurile sau carnea s-au scumpit, ci și legumele și fructele au înregistrat o majorare a prețurilor. Anul acesta trebuie să scoatem mai mulți bani din buzunar dacă ne dorim să avem pe masa de Paște roșii.

Cât costă un kilogram de roșii, înainte de Paște

Un kilogram de roșii a ajuns să valoreze mai mult decât carnea de miel în apropierea Sărbătorilor Pascale. Așadar, cei care își doresc să le consume trebuie să plătească aproximativ 65 de lei pe un kilogram.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Rețetă de pască fără aluat. Cum să faci cel mai delicios desert de Paște și să scapi de povara frământatului

Producătorii susțin că produsele lor nu se vând, iar oamenii doar se uită și plecă atunci când văd prețul piperat de la raft sau tarabă, potrivit click.ro. În trecut, un kilogram de roșii putea fi cumpărat la prețul de 20 - 25 de lei.

Cât costă carnea de miel

Carnea de miel este cele mai căutat produs înainte de Paște. Se pare că anul acesta, fermierii s-au decis să nu crească mult prețul ei, ca toată lumea să își poată permite să pună pe masă un astfel de preparat tradițional sărbătorii.

Potrivit sursei citate mai sus, carnea de miel va costa în jur de 45 - 55 de lei, fiind mai ieftină decât kilogram de roșii. Aceasta poate să ajungă la prețul de 60 de lei în apropierea Paștelui, dacă este achiziționată direct de la producători.

Citește și: Cât te costă o porție de sarmale de post la târgurile din București. Socoteala de acasă nu se potrivește deloc cu cea din târg

Prețurile cărnii de miel din piețe și supermarket-uri vor varia, însă nu va costa mai mult de 50 de lei.

Pulpă de miel la cuptor, rețeta lui Sorin Bontea pentru Paște

Rețeta de pulpă de miel a lui Sorin Bontea este, cu siguranță, mâncarea ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște. Se face simplu, rapid și cu ingrediente puține, iar gustul este savuros.

Iată ingredientele de care ai nevoie:

• Pulpă de miel fără os

• Câteva felii de pâine albă toast

• Vin alb sec

• Rozmarin proaspăt

• Salvie proaspătă/cimbru/cimbrișor (alte condimente, după gust)

• Pătrunjel proaspăt

• Câțiva căței de usturoi

• Ulei de măsline

• Câteva legume pentru a face un pat în tigaie – ceapă, morcov, țelină

• Sare și piper (după gust)

Juratul de la Chefi la cuțite a explicat în detaliu cum se gătește rețetă de pulpă de miel la cuptor în perioada Paștelui. Așadar, se ia pulpa de miel dezosată se leagă cu sfoară și se strânge până ce se obține un rulou. Se presară sare și piper după gust, apoi se așează totul într-o tigaie încinsă și se lasă cât să prindă o culoare frumoasă pe toate părțile (se întoarce regulat până ce se dă față cărnii). Nu se pune ulei, căci carnea de miel conține îndeajuns de multă grăsime care la contactul cu tigaia încinsă va începe să se topească.

Lăsăm ruloul de carne la răcit, apoi îl dăm cu muștar Dijon sau ceva asemănător, amestecat cu puțin vin alb sec, până obținem gustul dorit. Ulterior, facem un amestec din pâinea albă toast (doar miezul), rozmarinul, cimbrul, usturoiul tocat, ulei de măsline și alte condimente adăugate de noi după gust. Compoziția obținută prin frâmântare ușoară se distribuie uniform pe bucata de pulpă de miel, acoperind totul cu grijă. Totul se dă apoi totul al cuptor, la foc mic.

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Rezultate Loto 6 aprilie 2023. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... (P) Servicii SEO iAgency, pentru optimizarea magazinelor online, la un preț… optim!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe internet | VIDEO
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x