Antena Căutare

Cât costă un meniu de post înainte de Paște. Prețurile nu sunt pentru toți

A început postul Paștelui, iar mâncărurile de post sunt la mare căutare în România. Iată cât a ajuns să coste un meniu fără produse de origine animală.

Postul Paștelui este unul dintre cele mai importante din an. Credincioșii îl țin, de cele mai multe ori, în întregime sau țin prima săptămână, ultima și în zilele de miercuri și vineri.

Astfel, mulți români renunță la produse de origine animală și se îngrijesc ca atât trupește, cât și sufletește să onoreze această perioadă.

Citește și: Care sunt alimentele permise pentru consum până la Lăsata Secului. Ce este Săptămâna Albă și de ce se ține înainte de post

Cât costă un meniu de post înainte de Paște. Prețurile nu sunt pentru toți

Timp de 48 de zile, cei mai mulți dintre credincioși respectă restricțiile alimentare. În acest post sunt doar două zile cu dezlegare la pește (de Bunavestire și de Florii), iar oamenii se bucură de bucate delicioase.

Cu toate acestea, prețurile pentru mâncărurile tradiționale de post sunt destul de piperate. Conform Observatornews.ro, pentru o porție de ciorbă de fasole în pâine la un restaurant din Voroneț oamenii plătesc 33 de lei.

Citește și: Cât costă să petreci vacanța de Paște în Dubai. Agențiile de turism pregătesc surprize uriașe pentru dornici

„Mâncarea de post este considerată a fi nesăţioasa, noi o facem să fie. Toate ingredientele sunt de la producatori locali”, precizează Maria Vicol, manager restaurant.

Piețele și supermarketurile sunt pline de legume și fructe, iar oamenii au luat cu asalt tarabele cu legume. Chiar dacă nu toate provin din gospodăriile românești, oamenii caută să pună ceva proaspăt pe masă.

„Avem salată, spanac românesc, ceapă, ridichea, varză, varză noua, de toate. Roșii de Grecia, roșii de Spania, din pacate nu au aparut cele românești”, își prezintă marfa un comerciant.

Citește și: Când începe postul Paștelui 2025. Care sunt zilele cu dezlegare la pește

Astfel că, prețurile diferă de la produse la produse, precum și de la piață la piață. Conform sursei menționate anterior, pentru 1 kilogram de cartofi sau de ceapă, românii plătesc 5 lei, în timp ce pentru unul de fasole, între 10 și 15 lei. De asemenea, pentru 1 kilogram de sfeclă, trebuie să scoată din buzunare 8 lei, în timp ce pentru unul de morcovi 7 lei, iar o legătură de ridichi costă 2 lei.

Citește și: Cât rămân bune, de fapt, ouăle fierte pentru Paște. Cât rezistă la frigider

Însă mulți români nu mai au timp să cutreiere piețele pentru cele mai proaspete produse sau pentru cele mai mici prețuri, astfel că apelează la serviciile de curierat și se bazează pe mâncarea deja preparată. Numărul comenzilor pe aplicațiile de mâncare este în creștere. Însă prețurile sunt destul de ridicate.

Un burger vegetarian costă între 45 și 55 de lei, iar un meniu asiatic 36 de lei. Pentru o ciorbă de legume, oamenii plătesc 20 de lei.

Citește și: Rețetă de pateu de fasole cu măsline verzi. Un preparat delicios în postul Crăciunului

În general, prețurile la produsele alimentare au crescut în ultima vreme, iar asta se vede pe mesele românilor.

În această perioadă, preoții îi îndeamnă pe credincioși să fie atenți și la caracterul lor, nu doar la ceea ce au în farfurie.

Record de vânzări la flori. Românii au cheltuit zeci de milioane de euro la început de luna martie. Ce buchete au prefer... Mucenicii Dubai - desertul este la mare căutare în această primăvară. Ce preț are un astfel de preparat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele acestui obicei
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar telefonul mobil
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x