Antena Căutare

Ce a putut să pățească un bărbat care a adormit lângă telefonul care era la încărcat. Cum a fost găsit

Puttawat Kamwan, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit de colegii săi de muncă. Bărbatul era întins pe patul lui, acolo unde pare să fi murit din cauza unui șoc electric, după ce a adormit în timp ce își atingea telefonul mobil care era la încărcat.

Puttawat Kamwan, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit de colegii săi de muncă. Bărbatul era întins pe patul său, acolo unde pare să fi murit din cauza unui șoc electric, după ce a adormit în timp ce își atingea telefonul mobil care era la încărcat. | Profimediaimages.ro

Puttawat Kamwan nu a venit la serviciu timp de trei zile, așa că ai săi colegi s-au îngrijorat. Pentru că nu îi stătea în fire să nu se prezinte la muncă, oamenii au mers la apartamentul lui din provincia Samut Prakan.

Aceștia l-au găsit fără suflare în pat, cu brațul sprijinit de telefonul mobil. Imaginile realizate de colegi arată că lângă pat se găseau încărcătorul și cablul de alimentare. De urgență au fost chemate autoritățile, iar polițiștii au deschis o anchetă.

Citește și: Garsonieră de vânzare cu 4000 de euro. Câți metri pătrați are și unde se găsește

Colegul Pantatip Kanthong, în vârstă de 22 de ani, a declarat: „Lucrăm la un magazin de bijuterii. A lipsit trei zile și nu a răspuns la telefon. După muncă, ne-am dus în camera lui, dar am constatat că ușa lui era deschisă. Am intrat cu proprietar și l-am găsit”.

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul, găsit electrocutat de colegii săi

Proprietarul clădirii, Nattanit Hawharn, în vârstă de 31 de ani, a spus că Puttawat a rămas singur acasă și, de obicei, stătea liniștit în camera lui, așa că nu a crezut că ceva este în neregulă.

"De obicei era tăcut și se odihnea în camera lui sau bea cutii de bere după muncă. Am văzut că i s-a deschis ușa. Am crezut că este doar bolnav", a spus proprietarul.

Citește și: Românii care ies mai devreme la pensie. Tot ce trebuie să știi despre acordarea acestor sume de bani

Ofițerul investigator, căpitanul de poliție Pongnarin Nontanok de la secția de poliție Bang Phli, a declarat că nu au găsit urme de agresiune sau activitate suspectă în acest stadiu all anchetei.

El a spus: "Puttawat Kamwan era încă întins pe pat. Brațul său drept atingea și telefonul care era la încărcat. Nu am găsit nicio urmă de agresiune. Din dovezi, era mort de cel puțin trei zile. Cadavrul său era umflat și un miros urât se simțea în toată camera.”

Unul dintre polițiști a adăugat că Puttawat ar fi putut fi ucis de scurtcircuit, deoarece brațul lui stătea pe telefonul care era conectat la priză.

Citește și: Ce se întâmplă cu voucherele la energie. Ce români au rămas fără ele și când se dau din nou

„Rapoartele inițiale ale anchetei au remarcat prezența telefonului și a cablului de încărcare, așa că electrocutarea poate fi cauza morții”, a spus el.

„Acest lucru a fost confirmat cu o autopsie la Spitalul Ramathibodi Chakri Naruebodindra din Bangkok”, a mai afirmat omul legii, conform Mirror.

Alertă ANM! Cod galben de vreme severă în România. Ce județe ale țării sunt afectate de viscol... Victor Piţurcă şi fiul său, Alexandru Pițurcă, audiaţi la DNA în dosarul măştilor neconforme livrate în pandemie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x