Antena Căutare

Coronavirus. Colegiul Medicilor solicită testarea imediată a tuturor medicilor din România

Coronavirus România. Colegiul Medicilor din România solicită testarea imediată a tuturor medicilor din ţară, cu prioritate, dar şi testarea tuturor pacienţilor care mai sunt acceptaţi în spitale, având în vedere transmiterea comunitară a virusului COVID 19.

Biroul Executiv al CMR a transmis, joi, câteva solicitări ”imperioase”.

” Corpul profesional al medicilor este acum, mai mult ca oricând, la dispoziţia autorităţilor guvernamentale, în folosul cetăţenilor. (...) Solicităm testarea imediată a tuturor medicilor din ţară cu prioritate! Solicităm ca pentru fiecare pacient admis în spitale, pentru că acum, cu câteva mici excepţii, sunt admise doar cazurile de urgenţă medico-chirurgicală, să se efectueze testarea indiferent dacă se încadrează sau nu în definiţia de caz, aceasta pentru că de acum transmiterea este comunitară. Considerăm că aceste două măsuri implementate necondiţionat vor preveni evenimente epidemiologice precum cele deja întâmplate în unele spitale din ţară”, a transmis CMR.

Potrivit Colegiului Medicilor, dotarea spitalelor cu materiale de protecţie este deja în atenţia guvernanţilor, dar trebuie acordată aceeaşi atenţie şi medicinei primare.

”În acest context, reiterăm solicitarea noastră urgentă ca Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, să achiziţioneze echipamente şi materiale de protecţie pentru cabinetele medicilor de familie şi de ambulator şi să solicite medicilor de familie, aşa cum, de exemplu, a făcut Direcţia de Sănătate Publică Prahova, necesarul de astfel de echipamente şi materiale care să poată fi distribuite medicilor din cabinete”, a mai transmis CMR.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: „Nu va mai avea cine să vă trateze”. Sindicaliştii cer testarea de urgență a personalului medical

CMR anunţă că a pus la dispoziţia autorităţilor toate datele despre numărul medicilor, pe specialităţi şi pe judeţe, despre numărul şi localizarea medicilor pensionari, încă membri ai colegiului, participând astfel la elementul logistic al luptei epidemiologice.

”Asigurăm încă o dată, pe această cale, atât autorităţile statului cât şi pe cetăţeni că suntem total şi necondiţionat la dispoziţia dumnealor cu abnegaţie, profesionalism şi empatie umană, chiar dacă şi pentru noi riscul infecţios este cel puţin egal cu al pacienţilor noştri. Vom continua colaborarea instituţională cu noua echipă de conducere a Ministerului Sănătăţii, răspunzând prompt la orice solicitare”, a mai transmis CMR.

Alte 123 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate, numărul total ajungând la 1.029 de cazuri joi, la o lună de la diagnosticarea primului caz de coronavirus în România.

Bărbatul surprins pe cal, în Iași, mergea la maternitate, unde îi născuse soția. Venise de la țară călare, pentru că aut... La nivel naţional, 153 de cadre medicale şi personal auxiliar sunt confirmate cu COVID-19. Aproape jumătate sunt medici...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x