Antena Căutare

Cumul pensii 2019. Ce trebuie să știe pensionarii care vor să muncească

Cumul pensii 2019. Ce trebuie să știe pensionarii care vor să muncească, reguli cumul pensie cu alte venituri, dar și situații în care pensiile nu se mai pot cumula.

cumul pensii 2019

Cumul pensii 2019. Ce trebuie să știe pensionarii care vor să muncească, reguli cumul pensie cu alte venituri, dar și situații în care pensiile nu se mai pot cumula.

Cumul pensii 2019. Reguli cumul pensii în 2019

Cei care s-au pensionat anticipat sau anticipat parțial trebuie să știe că nu mai pot cumula pensia cu anumite venituri deoarece riscă suspendarea dreptului de pensie.

Cu alte cuvinte, pensionatul anticipat nu mai poate lucra în baza unui contract de muncă, veniturile salariale neputând fi câștigate cu cele din pensia anticipată/parțială.

Articolul continuă după reclamă

În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri de orice natură prevăzute de Codul Fiscal, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia „ pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, lit. a) şi b) sau pct. II”.

Art. 6 - (1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele persoane:

I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;

b) funcţionarii publici;

c) alte persoane care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuţie de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.

II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I Cu alte cuvinte, pensia anticipată obţinută de politicieni şi judecători nu poate fi cumulată cu alte venituri.

Pensia de invaliditate gradul I sau II și Pensia de urmaş gradul I sau II de invaliditate nu se cumulează cu venituri obținute:

  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensia de urmaș a soţului supravieţuitor încadrat în gradul I sau II de invaliditate nu se cumulează cu venituri obținute:

  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensia de urmaș a soțului supraviețuitor - dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

Pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului și pensia de urmaș a soţului supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, nu se cumulează cu venituri obținute:

  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu;
  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

!!! Pentru situațiile de mai sus, non-cumulul acționează dacă veniturile obținute depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Cumul Pensii 2019. Ce pensii se pot cumula cu venituri

Persoanele care beneficiază de pensie (pentru limită de vârstă, anticipată de invaliditate sau de urmaș) pot, în general, să cumuleze veniturile din pensii cu alte tipuri de venituri obținute din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală.

Persoanele care beneficiază de pensii pot obține și alte venituri, însă limitele în privința cumulării pensiei cu alte venituri depind de mai mulți factori, inclusiv de tipul de pensie pe care o persoană îl are.

1.Pensionarii pentru limită de vârstă și copiii, pensionari de urmaş (cu vârsta până la 16 ani, respectiv 26 de ani - dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii), pot cumula pensia cu venituri obtinute:

  • din activități independente, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.
  • din activități independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.

Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii de urmaş încadraţi în gradul I sau II de invaliditate;

2. Pensionarii beneficiari ai unei pensii anticipate sau ai unei pensii anticipate parţiale și soţul supravieţuitor, incadrat in gradul I si II de invaliditate, beneficiar al unei pensii de urmaş, pot cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente, indiferent de nivelul acestora, cu excepția:

  • veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;
  • veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
  • veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

3. Pensia de invaliditate gradul III de invaliditate; Pensia de urmaș a copilului încadrat în gradul III de invaliditate.

Pot cumula pensia cu venituri obținute din activități independente astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente (dacă nu se depăşește jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă) obținute :

  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

4. Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, cu exceptia celui incadrat in gradul I si II de invaliditate poate cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, precum și din activităţi depnedente (dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat):

  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
  • ca urmare a desfășurării unei activități în funcţii elective sau care este numit în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi în calitate de membru cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

5. Consilierii locali/județeni pot cumula veniturile obținute din această calitate cu orice categorie de pensie.

sursa: CNPP

sursa foto: profit.ro

A fugit de acasă și a uitat complet de soț și de copii! Mesajul revoltător al unei mame din Vaslui:”Să-i crească singur!... Ultimă oră: Explozie uriașă, urmată de incendiu la o stație de încărcare butelii! A fost activat planul roșu de interven...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la Loto 6/49
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x