Şcoala începe în 26 de zile şi guvernanţii fac planuri minunate pe hârtie, potrivite unui sistem de educaţie ideal: cu săpun şi hârtie igienică în băi sau, cel puţin, fără toalete în curte.
În realitate, însă, Ministerul Educaţiei lasă toate deciziile importante în seama primarilor: să găsească ei bani pentru tablete şi spaţii, în afara şcolilor, dacă clasele sunt aglomerate.
Ministerul Educaţiei s-a spălat pe mâini şi de problema şcolilor supra-aglomerate, în care distanţarea socială este imposibilă. Şi a aruncat-o în cârca primarilor. Ei sunt responsabili să găsească alte spaţii, atenţie, adecvate în care să înveţe elevii.
Suntem în comuna Ţibana, judeţul Iaşi. Cele zece sate ale comunei au împreună 1800 de elevi. Primarul se simte legat de mâini şi de picioare.
Guvernul e conştient de bolile vechi din sistem. Aşa că, în ciuda normelor internaţionale ce recomandă păstrarea unei distanţe de 1,5 metri între elevi, la noi distanţa recomandată e de un metru. Şi unde nu se poate, trecem la soluţia de avarie: panouri de plexiglas.