De la nămeţi, vom trece brusc la primăvara adevărată! Weekendul viitor, de Paştele Catolic, sunt anunţate temperaturi de până la 20 de grade Celsius, dar pentru cel ortodox, veştile nu sunt la fel de bune. Lunile aprilie şi mai vor fi ploioase şi mai răcoroase decât în mod obişnuit.
Deși se spune că vremea de Florii ne arată şi cum va fi de Paște, anul acesta s-ar putea ca regula populară să nu se aplice. Pentru aprilie sunt anunţate temperaturi mai mici decât cele normale, dar şi ploi în aproape toată ţara. Şi luna mai pare trasă la indigo.
Doar din iunie vom avea parte de valori normale şi ploi mai slabe şi pe arii mai restrânse. Dar, până una, alta, mai avem un hop.