Antena Căutare

Fără urși pe autostradă! Autoritățile din Sibiu au anunțat soluția pe care vor să o adopte pentru a ține animalele departe de carosabil

Autorităţile din Sibiu au discutat, luni, despre posibilitatea amplasării de garduri electrice pe porţiunile împădurite ale Autostrăzii A1, în zona Aciliu - Miercurea Ciuc, după ce doi urşi au ajuns pe carosabil, fiind loviţi și uciși de maşini.

Autorităţile din Sibiu au discutat, luni, despre posibilitatea amplasării de garduri electrice pe porţiunile împădurite ale Autostrăzii A1, în zona Aciliu - Miercurea Ciuc, după ce doi urşi au ajuns pe carosabil, fiind loviţi și uciși de maşini.

Potrivit autorităților, gardurile electrice nu sunt periculoase pentru animale.

Acestea au precizat că vânătorii vor face goane pentru a împinge urşii spre zone mai înalte.

"Ca urmare a incidentelor petrecute în ultimele trei zile pe Autostrada A1, în zona Sălişte, în care doi urşi au pătruns pe carosabil şi au fost accidentaţi mortal de autovehicule, prefectul Adela Muntean a convocat, astăzi (luni - n.r.), o şedinţă de lucru cu toţi factorii implicaţi în gestionarea situaţiei", se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Sibiu.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii Direcţiei Silvice, Secţiei Autostrăzi Sibiu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Poliţiei Judeţene, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, ai fondurilor de Vânătoare Sălişte şi Apoldu, precum şi primarul oraşului Sălişte au analizat situaţia şi au convenit asupra măsurilor de urgenţă ce se impun.

Prefectul Adela Muntean a subliniat că este necesară îndepărtarea urşilor din apropierea autostrăzii, recomandând administratorilor fondurilor de vânătoare să intervină "cu celeritate". Astfel, vânătorii vor face "goane de împingere" a urşilor spre zonele mai înalte.

Totodată, a fost analizată posibilitatea amplasării unor garduri electrice pe segmentele împădurite ale autostrăzii, în zona Aciliu - Miercurea Sibiului. "Acestea nu sunt periculoase pentru animale şi reprezintă o soluţie eficientă de protecţie a urşilor, dar şi a oamenilor care circulă pe autostradă şi riscă să fie implicaţi în accidente rutiere, din cauza urşilor intraţi pe carosabil", arată Prefectura Sibiu.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov au anunţat, luni, că un urs a fost omorât într-un accident rutier care a avut loc pe Autostrada Sibiu - Orăştie, în apropierea tunelului din dreptul localităţii Săcel.

"Din fericire, nu au existat victime, doar pagube materiale. Leşul va ajunge la Direcţia Sanitar Veterinară şi o să notificăm Prefectura Sibiu pentru că deja vorbim de un fenomen, nu de incidenta izolate”, au precizat reprezentanţii DRDP Braşov.

Potrivit acestora, este al doilea incident de acest fel care s-a produs într-o săptămână, iar Prefectura Sibiu poate lua măsuri împreună cu asociaţiile de vânători, singurele care pot şi au obligaţia legală să controleze populaţiile de animale sălbatice.

"Din păcate, urşii nu sunt opriţi de garduri pentru că sunt foarte buni căţărători, deci este nevoie de alte măsuri", au mai transmis reprezentanţii DRDP Braşov.

PANICĂ în Deva! 19 oameni, între care 9 COPII, au rămas blocaţi în telecabina de la Dealul Cetăţii. Se folosesc echipame... Primăria va da case şi locuri de muncă! Ce condiţii trebuie să îndeplineşti...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x