Antena Căutare

Filmul atacului de la Brăila, în care au fost rănite zece persoane: Mărturisirile unui martor: ”Am văzut victime, una era într-o situație șocantă!”

Zece persoane au fost rănite în urma atacului de la Brăila, unde un tânăr de 20 de ani a înjunghiat o persoană, iar mai apoi a intrat cu mașina într-un centru comercial și a rănit alte opt. 

Zece persoane au fost rănite în urma atacului de la Brăila, unde un tânăr de 20 de ani a înjunghiat o persoană, iar mai apoi a intrat cu mașina într-un centru comercial și a rănit alte opt.

Filmul atacului de la Brăila, în care au fost rănite zece persoane: Mărturisirile unui martor: ”Am văzut victime, una era într-o situație șocantă!”

Lucian Căprariu, unul dintre martorii incidentului, a povestit cum s-a petrecut totul.

„Eram în zona caselor și am auzit zgomot, am crezut că a picat cineva, s-a auzit destul de puternic, și apoi fost rumoarea aceea, mi-am dat seama ulterior din ce cauza. M-am dus să văd ce s-a întâmplat și am văzut acea mașină oprită în uși. Era un individ întins pe jos, oarecum incoerent, multă lume zice că drogat. Am înțeles că l-au scos niște oameni din mașină, au folosit violență”, a spus el, conform Digi24.

Articolul continuă după reclamă

Cine este tânărul care a intrat cu mașina într-un mall din Brăila! Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite! Bărbatul înjunghiat, în stare gravă

„Inițial l-am văzut pe acesta pe jos, nu mi-am dat seama, și după vreo jumătate de minut am văzut la câțiva metri victime, una dintre ele era într-o situație șocantă”, a adăugat , conform sursei citate.

Tânărul de 20 de ani are permis de conducere, însă el se afla sub influenţa alcoolului. Potrivit reprezentanţilor IPJ Brăila, el a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se afla sub influenţa altor subtanţe, dar şi pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Brăila, şapte persoane au fost rănite la mall, între acestea aflându-se şi doi copii, de 11 şi 13 ani, două persoane au fost rănite pe şoseaua de centură a Brailei, iar a zecea victimă este bărbatul înjunghiat, scrie News.ro

Care este cauza morții dansatoarei care s-a prăbușit pe scenă, în timpul unui concert! Boala de care suferea, dar de car... Adevărul despre starea agresorului de la mall-ul din Brăila! Ce au descoperit anchetatorii în sânge, în urma analizelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai seama, conform experților
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei mai afectați
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x