Antena Căutare

Munca de acasă în timpul pandemiei: cinci sfaturi pentru o mai bună organizare

De mai multe săptămâni, foarte multe persoane au fost încurajate să lucreze de acasă, pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, responsabil pentru epidemia de COVID-19. Totuşi, munca la domiciliu nu se potriveşte tuturor, motiv pentru care unora le este mai dificil să gestioneze această situație.

Munca de acasă în timpul pandemiei: cinci sfaturi pentru o mai bună organizare

În România, telemunca - aşa cum este cunoscută oficial forma de organizare a muncii prin care angajatul îşi îndeplineşte, regulat şi voluntar, atribuţiile în alt loc decât sediul firmei - a fost reglementată în aprilie 2018, prin Legea nr. 81. Munca la domiciliu vine cu diverse beneficii, de la economisirea timpului pierdut în trafic şi a sumelor alocate pentru transport, la diminuarea stresului provocat de unii colegi de muncă sau șefi. Iar cei care sunt părinți pot petrece mai mult timp alături de copiii lor.

Principalul dezavantaj al muncii de acasă este acela că necesită un nivel mare de autodisciplină. De asemenea, munca de acasă poate duce la singurătate şi izolare socială - alta decât cea impusă de autorităţi în contextul pandemiei, iar unele persoane pot ajunge să sufere de deprimare.

Există, însă, metode de a-ți organiza viața cotidiană, astfel încât munca la domiciliu să nu te afecteze psihic și să rămâi eficient.

Amenajează un spațiu de lucru

Articolul continuă după reclamă

Pendularea între pat, canapea, măsuța de cafea și masa din bucătărie nu te ajută deloc să te concentrezi. Amenajează o zonă de lucru specială. Te va ajuta să te concentrezi asupra sarcinilor de serviciu, dar şi să menţii echilibrul între viaţa privată și cea profesională. Dacă nu ai deja un birou amenajat acasă sau nu ai suficient spațiu, improvizează. Alege un colţ pe cât posibil izolat, mai ales dacă ai copii. Menţine rutina din vremurile în care mergeai la birou. Astfel, te poţi trezi puţin mai târziu sau poţi asculta muzică în timp ce lucrezi, dar nu ar trebui să muncești în pijamale. Fă un duș și îmbracă-te așa cum ai face-o dacă ai merge la serviciu.

Stabilește-ți obiectivele și comunică des cu colegii

Pentru a nu-ți pierde motivarea, setează-ți obiective și termene în mod realist. Acasă, este foarte uşor să te lași distras. De asemenea, pentru că vorbeam mai sus despre dezavantajul izolării, nu uita să comunici frecvent cu colegii, prin telefon, videoconferințe etc..

Învață să te deconectezi

În cazul muncii la domiciliu, psihologii repetă aceeaşi idee: stabileşte limite şi respectă-le. Munca de acasă nu trebuie să fie sinonimă nici cu o vacanță, nici cu munca foarte grea. Respectă-ţi programul pe care l-ai avea în mod normal la birou. Fă pauze pentru a te deconecta şi a-i permite corpului să se relaxeze. Fă puţină mişcare. Persoanele care stau prea mult timp pe scaun pot ajunge să sufere de boli diverse, de la cele ale coloanei vertebrale şi dureri de cap, la tulburări ale sistemului circulator.

Stabilește reguli pentru întreaga familie

Perioada de izolare socială este una dificilă. Din acest motiv, trebuie să fie stabilite niște reguli de trai pentru întreaga familie, pentru a preveni multe situații neplăcute. În special copiii trebuie să fie conștienți de această situație. Pentru ei, trebuie să fie stabilit un program care să includă timpul de joacă, cel dedicat temelor, meselor, somnului. Explică-le că ai nevoie de timp și spațiu pentru a lucra și că nu trebuie să fii deranjat pentru orice în timpul programului.

Dacă trăieşti în cuplu, împarte sarcinile legate de copii

Copiii mai mari pot avea o anumită independență, dar cei mai mici au nevoie de mai multă atenție. Dacă trăiești în cuplu, nu ezita să împarți sarcinile cu partenerul de viaţă. Stabiliţi un program satisfăcător pe cât posibil pentru toată lumea, profitând de toate momentele disponibile.

Munca de acasă necesită impunerea unei noi rutine, împărţirea sarcinilor legate de copii, dar şi reamenajarea locuinţei, pentru a reuşi să creezi acel spaţiu de lucru confortabil necesar pentru a rămâne motivat şi a fi eficient.

Sursa foto: Pexels.com

Veste bună dată românilor: "Dacă de 1 Mai oamenii respectă regulile, o să putem ieși din case. De Paşte totul a fos... Premierul Ludovic Orban, despre ridicarea restricţiilor: Se va face gradual. Vom aştepta o perioadă de timp, de 15 zile,...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x