Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vânt puternic, precipitații mixte și ninsori, valabilă până vineri seară în întreaga țară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 1 aprilie, ora 13:00 — 3 aprilie, ora 18:00, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăși local 55-60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăși la rafală 90 km/h.
La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpații Orientali și în Carpații Occidentali izolat cantitățile de precipitații vor depăși 20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi și intervale în care ninsoarea va fi viscolită.
În Maramureș, Transilvania, Crișana și local în Moldova și în zonele deluroase din restul țării, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri (2/3 aprilie) și în cursul zilei de vineri (3 aprilie).