Antena Căutare

Este oficial, grădinițele se pot deschide! Normele pentru redeschiderea grădinițelor, creșelor și after school-urilor au fost publicate în Monitorul Oficial

Au fost publicate în Monitorul Oficial normele care trebuie respectate pentru redeschiderea grădinițelor, creșelor și after school-urilor. Potrivit ministrului Educației, Monica Anisie, grădinițele și creșele particulare se vor redeschide din momentul publicării normelor: “În momentul în care normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unități de învățământ particular”.

Este oficial, grădinițele se pot deschide! Normele pentru redeschiderea grădinițelor, creșelor și after school-urilor au fost publicate în Monitorul Oficial

În condițiile publicării normelor, de mâine ar putea fi deschise unitățile care îndeplinesc măsurile respective, a spus și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Măsuri privind asigurarea apei potabile furnizate la nivelul unităților

  • La redeschiderea acestor unități apa de la robinet trebuie să fie lăsată să curgă o perioadă mai lungă de timp, pentru a se asigura înlocuirea apei stagnante în conducte, cu apa potabilă sigură (tratată) de la rețeaua de distribuție sau din sursă proprie;
  • Înainte de utilizare, sistemele de apă caldă trebuie readuse la o temperatură de funcționare de 60°C sau mai mare si la o temperatură de circulație de peste 50°C pentru a gestiona riscurile microbiene, inclusiv Legionella. Sistemele de apă rece trebuie readuse la temperatura de sub +20°C. Rezervoarele de depozitare la nivel de clădire pot necesita dezinfectare înainte de reutilizare;
Articolul continuă după reclamă
  • Înainte de redeschiderea spațiilor și punerea în aplicare a acestor măsuri trebuie să se efectueze analize de laborator pentru verificarea conformității cu Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările si completările ulterioare.

Curățenia generală înainte de redeschidere se va face prin ștergerea prafului, spălare cu apă si detergent, apoi clătire repetată cu apă potabilă;

Traseul prin curtea unității până la intrarea și în incintă, se va realiza pe un culoar bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică;

Sălile de grupă vor fi astfel amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei sa fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice. Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minim 4,5 mp/copil;

Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare și în sălile de mese prin plasarea paturilor, șezlongurilor, respectiv a măsuțelor) la cel puțin 2m distanță între ele;

Încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite, va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii si vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant;

Izolatorul se va organiza pentru izolarea copilului cu febra peste 37,3 grade Celsius și/sau altă simptomatologie de boală infecto-contagioasă acută dezvoltată în timpul șederii în unitate; nu va comunica cu restul spațiilor definite; va fi deservit de o persoană adultă numită anume și instruită pentru supraveghere;

Materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual (jucării, instrumente de scris, caiete, cărți, etc);

Jucăriile care nu pot fi spălate trebuie eliminate din sala de grupă, la fel ca toate accesoriile neesențiale pentru procesul instructiv-educativ;

Pătuțul (salteaua) per copil va fi strict individualizat, folosit întotdeauna de același copil;

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. Pot fi în același timp afară mai multe grupe, cu condiția de evitare a contactului strâns între copii si evitarea jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2m;

Măsuri de igienă și comportament la intrarea în grădiniță, creșă, afterschool:

Fluidizarea accesului – Persoana desemnată va asigura la intrarea în unitate fluidizarea sosirilor și fluxul de persoane în vederea evitării aglomerărilor.

Ușile de intrare (poartă, ușă) vor fi menținute deschise la venirea copiilor in unitate, în măsura în care problemele de securitate permit, pentru a limita punctele de contact.

Accesul în holul de primire trebuie limitat; se eșalonează sosirile/plecările, pentru a se respecta distanțarea fizică.

Triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unității/persoana desemnată anume în acest scop și constă în:

Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius;

În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 min de repaus;

Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii si/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copii NU sunt primiți la program. Aceștia sunt lăsați în grija părinților cu recomandarea unui consult medical de specialitate.

Copiii trebuie primiți individual de către persoana desemnată și preluați de părintele la ușa unității, evitându-se, circulația în interior.

Copiii vor fi învățați și ajutați să se spele pe mâini cu apă si săpun minimum 20 de secunde.

Măsuri de igienă și comportament în timpul desfășurării procesului educativ:

Copiii care dezvoltă semne/simptome de infecție respiratorie sau de alte boli infecto-contagioase acute în timpul prezenței în unitate, trebuie să fie separați în izolator, supravegheați de personalul medical al unității sau un alt angajat special desemnat și instruit în acest scop – și așteaptă să fie preluați de familie cât se poate de repede, cu recomandarea de a se adresa, cât mai curând, medicului de familie pentru consultație.

Schimburile manuale de baloane, jucării, creioane etc. trebuie evitate sau însoțite de proceduri de dezinfectare cu soluții biocide avizate, după fiecare utilizare.

Copiii trebuie să se spele pe mâini cu apă și săpun, frecvent și minuțios timp de cel puțin 20 de secunde. Mâinile sunt apoi șterse cu prosoape de hârtie de unică folosință. Se recomandă crearea unei deprinderi consolidate prin joc.

De regulă, spălarea mâinilor copiilor trebuie făcută în prezența unui adult.

Masuri de igienă și comportament generale igienico- sanitare:

Măsuri de igienă și comportament trebuie respectate atât în zona preșcolară, cât și în cea școlară (menținerea distanței fizice, aplicarea gesturilor de barieră, limitarea aglomerărilor, purtarea măștii faciale, spălatul pe mâini).

Serviciile de curățenie se vor realiza înainte de începerea activității și după somnul copiilor, la sfârșitul programului.

Curățenia generală se va face prin spălare cu apă și detergent, urmată de clătire repetată cu apă potabilă. Pentru curățarea obiectelor destinate utilizării directe de către copii vor fi folosiți agenți de curățare nedăunători, dezinfectanții, biocide avizate – ,

Toate suprafețele – trebuie curățate – inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane și accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, pervazul ferestrei, precum și mesele și scaunele din sala de grupă. Suprafețele care sunt atinse de copii vor fi atent curățate, frecvent prin ștergerea cu apă și detergent.

Jucăriile vor fi spălate regulat, cel puțin o dată pe zi.

Curățarea zilnica corespunzătoare a mobilierului de la locurile de joacă din aer liber se va face insistând la punctele de contact (leagăne, tobogane,etc) cu dezinfectant avizat

Săpunul lichid si prosoapele de hârtie trebuie să fie accesibile pentru toți copii și angajații din cadrul unității.

Ventilarea spațiilor închise se realizează: dimineața înainte de sosirea copiilor, când aceștia sunt afara, la ora prânzului și seara, precum și în timpul activităților de curățenie. Ventilarea naturală durează cel puțin 20 de minute de fiecare dată. Dacă este posibil, se mențin ferestrele și/ sau ușile camerelor deschise, pentru a permite o mai bună circulație a aerului în spațiu, fără a compromite siguranța copiilor (ex: ferestre care nu sunt la îndemâna copiilor, uși cu bariere de securitate).

Este interzisă folosirea echipamentelor pentru recircularea aerului.

Lenjeria și păturile individuale utilizate în aceste unități trebuie spălate periodic/la nevoie prin înmuiere cu detergenți în soluție 0,5%, spălare, fierbere și limpezire.

Pupitre/mese: Scaunele vor fie marcate pentru a asigura distanța fizică recomandată între copii. Normele de igienă se vor respecta și în timpul servirii mesei, se va renunța la servirea mesei in spațiul special amenajat pentru a evita aglomerarea si interacțiunile între copii. Se recomandă ca servirea mesei să se facă în încăperea desemnată grupei, fiecare copil va sta singur la măsuța lui. Înainte de servirea alimentelor suprafața mesei va fi spălată și dezinfectată.

Spălarea mâinilor: Atât angajații cât și copiii trebui să se spele pe mâini:

la sosirea in creșă, grădinița, afterschool;

înainte și după fiecare masă;

după somn / strănut / tuse;

după folosirea toaletei și schimbării de scutec;

după venirea din spațiul exterior special amenajat pentru locul de joacă;

când mâinile sunt vizibil murdare;

la sosirea de acasă și la plecarea spre casă.

Măsuri de igienă și comportament pentru personalul unităților

Triajul epidemiologic al personalului angajat în unitatea respectivă se efectuează zilnic la începutul programului, de către cadrul medical al unității/persoana desemnată anume în acest scop.

Acesta consta în:

Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius;

În cazul in care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 min de repaus;

Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii și/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, personalul NU va fi primit la program;

Personalul cu simptome respiratorii, febră și cu oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute nu se va prezenta la lucru și va anunța această situație conducătorului instituției;

Personalul care a venit în contact cu o persoană confirmată cu SARS COV-2 nu se va prezenta la serviciu;

Angajații care prezintă simptome respiratorii, febră și oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute în timp ce sunt la serviciu vor merge acasă cât mai curând posibil si se vor adresa medicului de familie.

Mască facială va fi utilizată exclusiv la creșă, gradiniță, afterschool de către tot personalul angajat și trebuie schimbată o dată la 4 ore și ori de câte ori s-a umezit sau s-a deteriorat.

La intrarea în unitate, personalul va utiliza încălțăminte exclusiv pentru utilizarea în incinta acesteia.

Mănușile de unică folosință sunt obligatorii la schimbarea scutecelor și în timpul efectuării curățeniei. După îndepărtarea mănușilor de unică folosință este obligatorie spălarea mâinilor cu apă și săpun, minimum 20 secunde.

Măștile si mânușile de unică folosință purtate vor fi colectate în vederea eliminării, în locuri special amenajate, în recipiente adecvate deșeurilor medicale.

Persoana adultă desemnată și instruită pentru supravegherea copilului cu simptome respiratorii trebuie să se spele pe mâini după ce a predat copilul familiei, minimum 20 de secunde cu apă si săpun. După plecarea copilului din unitate se va face curățenia și dezinfecția tuturor spațiilor și obiectelor utilizate de acesta (sala de grupă, dormitor, sala de mese, grupuri sanitare, locuri de joacă, jucării, etc).

Măsuri de igienă și comportament pentru aparținătorii copiilor:

Copiii cu boli infecto-contagioase acute nu vor fi aduși la grădiniță, creșă, after school.

Temperatura copilului se va măsura de către părinți înainte de a pleca la creșă, gradiniță, after school. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3° C sau mai mare), copilul nu merge la creșă, gradiniță, afterschool.

Transferul de obiecte sau echipamente între casă și unitate trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb și încălțăminte suplimentară.

Copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Părinții trebuie să ajute/supravegheze copiii să se spele pe mâini înainte de a pleca la creșă, grădiniță, after school.”

Raed Arafat a răbufnit: "să privească în ochi și să le spună ca a fost o farsă!". Ce le-a transmis șeful DSU c... Rafila, speriat de ceea ce se întâmplă: "Nu este nicio regie!! Nu am mai avut așa ceva de mult". Medicul trage...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Andreea Roseti, Humane World for Animals România: „Românii încep să înțeleagă că bunăstarea animalelor...”
(P) Andreea Roseti, Humane World for Animals România: „Românii încep să înțeleagă că bunăstarea...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
(P) Unde găsești cel mai rapid card de credit cu aprobare online
(P) Unde găsești cel mai rapid card de credit cu aprobare online
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru și Noah. Foto
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru... Elle
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească datoriile
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x