Antena Căutare

„O să fie mai greu o perioadă”. Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, declarații în exclusivitate la Observator Antena 1

Moment crucial pentru România. În pragul retrogradării la categoria “junk” și cu proteste la uşă, Guvernul Bolojan a aprobat astăzi pachetul de taxe şi austeritate. Taxele și accizele cresc, pensionarii pierd bani, la fel și bugetarii care ameninţă cu greva generală.

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, declarații în exclusivitate la Observator Antena 1 | Antena 1

De cealaltă parte, investitorii salută măsurile: ratele scad, bursa creşte, iar leul rămâne stabil. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, aflat față în față cu Alessandra Stoicescu, în platoul Observator, vineri seară, la doar câteva ore de la aprobarea pachetului de măsuri, a explicat cum s-a ajuns la situația limită.

„Noi nu suntem de azi, de ieri în această situație. Noi suntem de 5 ani. Și am ignorat faptul că suntem în procedură de deficit excesiv și că trebuie să luăm măsuri. Aceste lucruri s-au acumulat, acest decont s-a acumulat în acești ani și acum suntem în poziția în care nu mai putem ocoli sau nu mai putem ignora că trebuie să luăm măsuri. Dacă am face acest lucru, situația economică a României ar fi catastrofală. Comparativ cu perioada 2008-2009 când și atunci nu s-au luat măsuri, am pierdut calificativul de investiții și am avut o devalorizare, o depreciere de 20%. Măsurile de ajustare de atunci au fost violente. Suntem în acest pericol astăzi și de aceea acest pericol trebuie prevenit. Și mai sunt încă alte două pericole pe care trebuie neapărat să le prevenim. Unu. Suspendarea fondurilor europene care este reală și declanșată și dacă ea s-ar opera am pierde cel puțin 5 miliarde de euro raportat la anul viitor. (...) Și al doilea lucru, bineînțeles, redeschidem negocierea PNRR-ului, unde încercăm să recuperăm cât mai mult din componenta de împrumut. (...) O să fie mai greu o perioadă, un an de zile, un an și jumătate, dar, cu toate aceste măsuri de reducere a cheltuielilor statului, vom reversa acest lucru.” - Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor

Citește și: Vocea lui Donald Trump la București! Interviu în exclusivitate cu Michael Dickerson, de Ziua Americii, la Observator 19

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, declarații în exclusivitate la Observator Antena 1

Articolul continuă după reclamă

Tăierea subvențiilor pentru partide și responsabilizarea partidelor pentru situația economică actuală a țării a fost altă temă abordată de Alessandra Stoicescu în discuția cu ministrul Finanțelor.

„A fost în discuție inclusiv azi în ședința de Guvern. E o chestiune care este pe masă, se discută cu absolut toate subiectele pe masă, pentru că nu mai putem să întârziem, iar aceste lucuri vor apărea rând pe rând. (...) Avem nevoie de justiție socială și avem nevoie ca impactul pe cheltuieli și pe eficiența statului să fie cel puțin la fel de mare, dar diferența e că nu aveam timp. Am avut 10 zile și, dacă nu luam măsuri în aceste 10 zile, ce am discutat despre suspendarea fondurilor și despre perspectiva de a ne pierde posibilitatea de a ne mai finanța începând cu 15 august devenea efectiv. Vom continua. De aceea a anunțat prim-ministrul Bolojan al doilea și al treilea pachet pentru că trebuie făcută curățenie în tot ceea ce înseamnă sinecuri și privilegii, trebuie făcută curățenie în tot ceea ce înseamnă cheltuieli discreționare și trebuie reinstituită disciplina finanțelor publice nu numai în administrația centrală. Și în administrația locală.” - Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor

Alexandru Nazare a anunțat pregătirea unui nou set de măsuri până în toamna acestui an.

„Pachetul 2 a fost anunțat pentru această vară de prim-ministrul Ilie Bolojan. (...) Orice reorganizare care e făcută ca la carte durează 2-3 luni. Plus că trebuie să gândim foarte bine și cum le facem. Nu în sensul de tăiere efectivă, în sensul de eficientizare a respectivelor autorități,

instituții, agenții. De unele nu mai avem nevoie, de unele avem nevoie, dar într-o cu totul altă formă, altele pot fi comasate, adică avem nevoie de o viziune la capătul căreia să avem un stat mult mai eficient și mai suplu.” - Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor

Ministrul a anunțat și schimbări importante în activitatea ANAF și a dat ca termen pentru finalizarea digitalizării instituției sfârșitul anului 2026.

„Fiscul nu mai trebuie să fie blând cu marii evazioniști și să joace rol de dur cu micii antreprenori sau cu IMM-urile și cu persoanele fizice. Trebuie să inverseze această atitudine și trebuie să acționeze pe baza analizei de risc, nu alandala, acolo unde cu adevărat se pot recupera sume mari de bani. (...) Arieratele recuperabile ale Fiscului erau la 38 de miliarde și jumătate la momentul preluării mandatelor, acestea au crescut numai de la începutul anului cu în jur de 1 miliard. ANAF-ul trebuie să înceapă să își facă treaba. Conducerea a fost schimbată acum 2 zile. Am încredere că își va face treaba și că va începe să lucreze într-un cu totul alt ritm și să se ocupe de lucrurile importante - prețuri de transfer, o regândire a modului în care funcționează și o regândire a modului în care se fac controalele. La fel și antifrauda. Și în plus de asta, asistență reală. Nu se poate ca ANAF-ul să nu răspundă la absolut nimic, la absolut nicio cerere, să nu ghideze pe nimeni când are nevoie de ajutor.” - Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor

Declarațiile făcute de ministrul Finanțelor la Observator Antena 1 pot fi urmărite pe observatornews.ro, Facebook Observator, Tik Tok Observator și pe canalul nostru de YouTube.

Citește și: Campania "O țară în vacanță", de vineri, 4 iulie, la Observator 17. Vezi bijuteriile turistice ale României

Pe parcursul săptămânii viitoare, Observator Antena 1 îi aduce în fața românilor pe cei care le decid viitorul. Luni, în studioul Observator se va afla premierul României, Ilie Bolojan, iar marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete va răspunde întrebărilor Alessandrei Stoicescu. În fiecare zi, Observator îți aduce faptele. Tu iei deciziile. Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi

Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/

https://www.facebook.com/ObservatorAntena1

https://www.instagram.com/observatorantena1/

https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

https://www.youtube.com/@ObservatorTV

Vocea lui Donald Trump la București! Interviu în exclusivitate cu Michael Dickerson, de Ziua Americii, la Observator 19... Cum arată și la ce preț se vinde o garsonieră din Capitală fără geamuri și fără uși. "Garsoniera-dezastru" se ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe internet | VIDEO
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x