Prematurii. Viața confortabilă din pântecul mamei este întreruptă brusc. Văd doar lumina puternică din sala de operație, apoi sunt luați și băgați într-un incubator, „pântecul” artificial, locul în care urmează să mai crească, să se mai dezvolte și să lupte. Să lupte pentru fiecare zi de viață, pentru fiecare gram câștigat la greutate și, mulți dintre ei, să lupte cu boli sau complicații. Unii pierd lupta și devin îngerași. Alții, deși au poate câteva sute de grame, stau săptămâni și luni în „cutiuța” lor de sticlă, auzind doar zecile de aparate care piuie. Își văd părinții ocazional, prin gemuleț. Și așteaptă. Așteaptă ziua în care ceva se va schimba. Cuminți, fără să ceară în brațe, fără să știe ce este căldura mamei sau mângâiatul, cei mici așteaptă în incubator.
Dacă ești părinte cunoști nerăbdarea cu care aștepți să-ți ții copilul în brațe, imediat după naștere. Părinții de prematuri fac asta abia după săptămâni sau luni de așteptare.
- CITEȘTE ȘI: Cât o doză de suc! Cel mai mic copilaș din istorie născut prematur, a supraviețuit: 268 de grame!!!
Dacă ești părinte îți amintești cum citeai cărți de tip „Mama și copilul”, reviste și site-uri, ca să știi exact cum se dezvoltă copilul tău. Părintele de prematur nu are cărți, doar instinctul. El nu știe care este adevărata vârstă a copilului său, căci el are, timp de câțiva ani, două vârste: cea la care a venit pe lume și cea la care trebuia să se nască. Vei sta mereu să calculezi, vei merge la zeci de controale medicale și vei urmări fiecare gest, ca să „ghicești” cam ce vârstă are, de fapt, copilul tău, din punct de vedere al dezvoltării.
Un bebeluș născut prematur, cu doar 311 grame (Statele Unite ale Americii)
Connor Florio, un bebeluș născut prematur, cu doar 311 grame (SUA)
Dacă ești părinte îți amintești cu cât drag ai mers să cumperi primele haine pentru bebeluș. Dacă ești părinte de prematur vei vedea că poate nu există măsuri atât de mici pentru copilul tău.
Dacă ești părinte îți vei aminti de nopțile albe cu cel mic, în încercarea de a-l hrăni sau adormi. Părintele de prematur alege uneori să nu mai doarmă, de teamă ca cel mic să nu uite să respire. Pe lângă celelalte nevoi de care bebelușul are nevoie, părintele de prematur verifică, de zeci de ori pe zi, dacă nou-născutul respiră. Și face asta timp de multe luni.
Eroii nu sunt în politică, în sport, pe internet. Eroii adevărați sunt prematurii, pui de oameni de câteva sute de grame, care nu s-au terminat de „crescut” în burta mamei și totuși găsesc puterea de-a lupta pentru viață.
Printr-o astfel de experiență a trecut și Mihai Morar, celebrul om de radio și televiziune, în urmă cu 11 ani, când au venit pe lume gemenele sale, Mara și Cezara. Copilele s-au născut având 1250 de grame și 1850 de grame. Practic, împreună au avut greutatea unui copil normal.
Mara și Cezara Morar, fiicele lui Mihai Morar
Mara și Cezara, fiicele lui Mihai Morar, la naștere
Iată mai jos scrisoarea lui Mihai Morar, despre gemenele sale care s-au născut prematur:
Mihai Morar, despre experiența sa ca părinte care a descoperit ce este prematuritatea
- Ai aflat de dinainte că vei avea copii prematuri? Care a fost primul tău gând când ai auzit cuvântul „prematur”? Ce știai despre asta și cum a fost confruntarea dintre ideea ta și realitate?
Știind că vor fi gemene am fost pregătiți pentru asta Dar, oricât ne-am fi pregătit, impactul primei întâlniri cu ele a fost dincolo de imaginație.
Mara și Cezara Morar
Mara și Cezara Morar
- Cât a durat internarea? Poți povesti puțin din experiența cu spitalul, cu incubatorul, primul sentiment pe care l-ai avut când le-ai văzut pe micile eroine?
Soția mea a stat internată o săptămână înainte de naștere și, apoi, cinci săptămâni până când Mara, cea mai mică dintre ele, a ajuns la greutatea de două kilograme. Eu le-am văzut înaintea Gabrielei, în incubator.
Emoțiile mele, imposibil de descris, au fost alungate de bândețea și, în același timp, de siguranța doamnelor de la neonatologie.
- Când ați ținut pentru prima oară în brațe pe Mara și pe Cezara, după cât timp de la naștere? Ce ai simțit atunci, ca părinte?
Mama le-a ținut în brațe prima oară la trei săptămâni de la naștere. De fapt, doar pe Cezara atunci. Pentru Mara a mai așteptat încă o săptămână. Iar eu, după câteva zile. Mi se pare de neimaginat asta acum. Pentru a o lua în brațe pe Roua a trebuit să aștept doar două ore după naștere, când au adus-o asistentele în salon.
E greu de descris cum e să-ți vezi „puii”, să îți vină să îi strângi la piept de drag și să trebuiască să te mulțumești privindu-i printr-o ferestruică. Și nu e doar nevoia părinților. E vorba și de căldura pe care vor să o simtă bebelușii la pieptul mamei.
- Frici, temeri, cuvinte ale medicilor care v-au speriat, ca părinți de prematuri?
Sunt zeci, sute de frici, întrebări fără răspuns, mai mult sau mai puțin întemeiate, nopți în care te trezești întrebându-te dacă puiul tău respiră, vede, se dezvoltă, va fi bine...Dar e incredibil câtă putere au medicii de-a te liniști...
Mihai Morar, alături de gemenele sale
Mihai Morar, alături de Mara și Cezara
- După toată această experiență, ce crezi că sunt copiii prematuri?
Asta le-am zis fetelor, într-unul dintre anii trecuți, de Ziua Prematurității: „Voi două, amândouă, ați venit tot la reducere. Tu, Cezara, cu minus două kilograme față de greutatea normală. Iar tu, Mara, cu minus vreo două kilograme și jumătate. Dar ați învățat voi deja, minus cu minus dau plus. Voi sunteți plusul nostru. Știți, orice copil se naște cu nevoia de a fi iubit. Dar un copil prematur se naște cu nevoia de a lupta. De aceea voi sunteți Eroine”. Și chiar cred că asta sunt toți copiii născuți prematuri. Eroi.
- Ce înseamnă pentru voi ideea de părinte de prematur? Ați simțit vreo diferență între Mara și Cezara și Roua? E adevărat ce se spune, că un părinte de prematur se confruntă cu griji mai mari?
A fi părinte egal a avea griji, indiferent de cum și când se naște copilul. Dar, într-adevăr, în cazul unui nou-născut la termen fiecare grijă dispare mai repede, fiecare întrebare primește mai repede răspuns. Chiar dacă Mara și Cezara s-au născut cu 1250, respectiv 1850 de grame, ele nu au avut nicio problemă, în afară de cea a greutății. Și îi suntem și azi recunoscători medicului Claudia Șai, cea care pe tot timpul sarcinii a fost mereu cu un pas înaintea oricărui risc și inclusiv faptul că Gabriela a stat internată o săptămână înainte de naștere a contribuit la bunul mers al sarcinii.
- CITEȘTE ȘI: Sunt o minune! Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă în corpul unui bebeluş în prima oră de viaţă?
La prematuri, fiecare zi în plus de sarcină poate fi o minune. De aceea nu voi spune niciodată că fetele s-au născut la 33 de săptămâni. Ele s-au născut la 33 de săptămâni și 4 zile. Pare neînsemnat, dar vă dați seama cât de mult au contat acele patru zile?!
- După experiența cu Mara și Cezara v-ați gândit în vreun moment sau v-a fost teamă că și Roua s-ar putea naște prematur?
Evident, a fost unul dintre primele gânduri. Dar simplul fapt că nu era o sarcină gemelară ne-a dat încredere că soția mea o va duce până la termen. Ceea ce s-a și întâmplat.
Mihai Morar alături de familia sa
Mihai Morar alături de familia sa
Roua s-a născut cu 2,950 kg şi 52 de centimetri și a primit nota 10 la naștere. Practic, copila a avut la naștere aproape greutatea celor două surori mai mari, Mara și Cezara.
- Cum e viața cu trei copii în casă?
Îi poți spune oricum, dar nu plictisitoare. Dar gemenele sunt un mare ajutor pentru noi și, în primul rând, pentru Roua. Cu siguranță va simți toată protecția, dragostea și creșterea pe care Mara și Cezara i-o vor da.
Mara și Cezara, cunoscându-o pe sora lor, Roua
Mara, Cezara și Roua Morar
- Ce ai transmite părinților sau viitorilor părinți de prematuri, care trăiesc temeri în fiecare moment?
Că nu există viață fără temeri. Dar există o soluție, o speranță, un om bun și profesionist, un înger înaripat pentru fiecare frică. Și, cel mai important, există o forță imposibil de calculat: forța de-a lupta pentru viață a celor mai mici eroi de pe Pâmânt: bebelușii prematuri.
- Ce ai făcut pe 17 noiembrie, de Ziua Internațională a Prematurității?
M-am bucurat că, după 11 ani, s-ar putea să fi fost ultima Zi a Prematurității în care, cu greu, dar cu succes încă, am putut să le mai iau pe amândouă în brațe, în același timp. Eroinele mele de 1250 și 1850 de grame încă au mai putut sta în brațele tatălui.
În fiecare an, pe 17 noiembrie este Ziua Internațională a Prematurității, ziua în care ar trebui să ne amintim de acești mici eroi, care au câștigat lupta cu viața, dar și de cei care au devenit îngeri, fiindcă au venit prea devreme pe lume.
Încă un bloc din Timișoara a fost evacuat de către autorități. „A intrat panica în oameni”... Timişoara: 31 de persoane sunt evacuate dintr-un al doilea bloc de locuinţe unde s-a făcut deratizare şi dezinsecţie...
