Antena Căutare

Ce prețuri au găsit turiștii români în Grecia. Avertismentele lor despre tarifele aplicate pentru cei ce plănuiesc vacanță acolo

Turiștii care au ales să petreacă 1 mai în Grecia au avut parte de experiențe noi cu prețuri pe măsură, dar s-au bucurat de regăsirea acelorași locuri frumoase și oameni ospitalieri.Însă au avertizat o mărire a prețurilor.

Vacanțele pe tărâm grecesc sunt la căutare și în acest an iar prețurile nu sunt cu mult crescute | Shutterstock

Mulți dintre români au ales să petreacă ziua de 1 mai pe teritoriul elen iar unii dintre ei au preferat să-și organizeze un mini concediu, cu această ocazie.

Potrivit Adevărul, unul dintre mulții români care au ales Grecia a precizat că s-au mărit prețurile, însă creșterea nu este chiar gravă.

Acesta a ales insula Thassos și a povestit, pe platfoma Facebook, cum este situația pe teritoriul elen.

Nota de plată pentru un prânz decent, pentru două persoane costă acum între 30 și 45 de euro

Articolul continuă după reclamă

Potrivit informațiilor relatate de către turistul român, oamenii sunt la fel de ospitalieri iar locurile sunt la fel de frumoase însă prețurile au crescut puțin. Acesta a venit cu câteva detalii concrete.

Cei doi ani de pandemie nu au ştirbit cu nimic frumuseţea locurilor şi ospitalitatea localnicilor. Insula se "deschide" cu fiecare zi ce trece.

Citește și:Neatza de Weekend, 23 ianuarie 2022. Top 3 destinații pentru o vacanță de vis în cuplu

Peste tot se deschid obloanele, se face curăţenie şi magazin după magazin îşi deschide porţile. Terasele, unele închise, altele din ce in ce mai pline.

Preţurile au urcat puţin, cam peste tot, ca şi la noi. Ferry 30+ euro un turism şi două persoane pe sens. Berea de la 3.50 a ajuns la 4.50, atât pe plajă cât şi la terasă. Motorina cea mai ieftină 1.95 până pe la 2.10 la BP.

Citește și:Turist în România. Locul de poveste din Valea Verde, Mureș

O masă decentă la restaurant, două porţii, două beri, între 30 si 45 de euro, depinde de locaţie. Din fericire peste tot la fel de gustoasă şi proaspătă. O salată grecească cam 7/8€. Dar până la urmă nici la noi, acum nu mai este ce era anul trecut din perspectiva preţurilor”, a scris acesta.

„Covidul este istorie şi el, dar încă se mai poartă masca, dar la libera alegere, nefiind obligatorie nicăieri.

Ca şi concluzie: Fie că ai 2.000 de euro in buzunar sau ai carne la garniţă, supă la plic sau conserve în bagaje, nu contează.

Gura lumii va face ce ştie ea mai bine. Nu trăieşti pentru nimeni, şi nimeni în locul tău. Ia-ţi familia şi două prosoape. Aruncaţi budigăii de plajă în valize şi via Grecia. Nu ştii ce îţi aduce ziua de mâine. Până atunci mai este ziua de azi şi unde mai pui ca mai este şi frumoasă, a concluzionat acesta.

Elevii vor avea o nouă disciplină la școală. Cum se numește și ce vor studia elevii de liceu... Hepatita misterioasă care a împânzit deja 20 de țări. Avertismentul medicilor pentru părinții de pretutindeni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x