Antena Căutare

Se cauta tapi ispasitori dupa incendiul din Popesti Leordeni. Proprietarii apartamentelor dau vina pe autoritati

E suparare mare la Popesti Leordeni, printre cei care au ramas fara case dupa incendiul de ieri. Oamenii dau vina pe dezvoltator si pe autoritati, care nu s-ar fi asigurat ca imobilul este protejat de incendii. Hidrantii din cladire nu au functionat cand s-a dezlantuit iadul, iar pompierii cu greu au reusit sa intre in complexul rezidential, din cauza barierelor de la intrare.

Douazeci si patru de apartamente au fost distruse de flacari. Altele, de apa folosita de pompieri sa stinga incendiul. Nenorocirea de ieri i-a lasat pe unii dintre locatari doar cu hainele de pe ei. Oamenii si-au pierdut pana si speranta.

“La regimul de inaltime pe care noi il avem in locatia respectiva, nu aveam obligativitatea de a avea hidranti in zona, dar, cu toate acestea, erau hidranti montati, dar hidrantii erau uscati”, explica directorul general al dezvoltatorului imobiliar.

Dupa ce au terminat apa din autospeciale, pompierii mers mai bine de doi kilometri, pana la raul Dambovita, ca sa umple rezervoarele. 28 de autospeciale au facut naveta intre rau si complexul rezidential. Locatarii le reproseaza, insa, ca s-au mobilizat prea tarziu.

"Pompierii au stat aici o ora ca nu au avut apa. Au stat 30 de minute si nu s-a dat cu picatura de apa", spune o femeie. In acest timp, mansarda blocului s-a transformat intr-un infern, spre disperarea locatarilor.

Dezvoltatorul complexului rezidential le-a pus la dispozitie oamenilor ramasi fara locuinte camere la un hotel aflat in apropiere. Abia dupa ce au fost siguri ca bunurile care nu au cazut prada flacarilor nu vor ajunge in mainile hotilor, locatarii au plecat din fata blocului distrus.

Acum, toate cele patru scari ale blocului sunt pazite in permanenta de jandarmi si oameni de la paza complexului rezidential. Nu are voie nimeni sa patrunda in imobil, cu exceptia proprietarilor.

Potrivit dezvoltatorului, 95 la suta dintre apartamentele afectate sunt asigurate. Pompierii n-au stabilit deocamdata din ce cauza s-a produs incendiul. Se zvoneste insa ca de vina ar fi un aparat de aer conditionat defect sau un scurt circuit.

Scoala "de maxima securitate" la Deva: Supraveghere non-stop, amprentare digitala, zeci de camere video... Dambovita: Un politist i-a aruncat cu acid in fata unui vecin...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x