Antena Căutare

Vestea care i-a luat prin surprindere pe românii cu venituri mici. Ce se întâmplă acum cu sprijinul acordat pentru energie

Comisia Europeană a transmis luni că a decis să nu prelungească măsurile de urgenţă introduse anul trecut pentru a proteja consumatorii de creşterea preţurilor energiei, adăugând că aceste măsuri au contribuit la calmarea pieţelor europene de energie electrică.

Vestea care i-a luat prin surprindere pe românii cu venituri mici. Ce se întâmplă acum cu sprijinul acordat pentru energie | Profimedia

La sfârşitul anului 2022, Uniunea Europeană, formată din 27 de state, se afla în mijlocul unei crize energetice acute, alimentate de invazia Ucrainei de către Rusia, statele membre investind apoi sute de miliarde de euro în reduceri de taxe, alocaţii şi subvenţii pentru a face faţă crizei, notează News.ro.

Citește și: Reacția Regelui Charles când a primit un cadou uriaș de la localnicii români. Femeile au făcut scut în jurul lui

Comisia Europeană a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru prețurile la energie

”Comisia confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză”, se arată într-un comunicat, reamintind că acestea includ măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice şi reguli de stabilire a preţurilor cu amănuntul.

Articolul continuă după reclamă

În ceea ce priveşte gazele, ţările Uniunii Europene au convenit la sfârşitul lunii martie să prelungească pentru următoarele 12 luni, până în martie 2024, un obiectiv voluntar de reducere a cererii de gaze cu 15%.

Comisia a adăugat că preţurile energiei electrice au scăzut acum la mai puţin de 80 EUR/MWh, iar preţurile gazelor nu numai că au scăzut, ci şi s-au stabilizat, în măsura în care creşterile preţurilor energiei electrice observate pe parcursul anului 2022 sunt considerate ”mai puţin probabil să apară iarna viitoare”.

Ţările UE au raportat că au respectat în linii mari obiectivul obligatoriu de reducere a consumului de energie electrică cu 5% la orele de vârf – un pas important pentru reducerea presiunii asupra preţurilor.”

Comisia a mai spus că unele aspecte ale măsurilor de urgenţă au fost incluse în propunerile sale de ajustări structurale pe termen mai lung în proiectarea pieţei de energie electrică.

Aceste propuneri urmăresc să încerce să crească utilizarea contractelor de energie cu preţ fix, să protejeze consumatorii de creşterile de preţ şi să accelereze trecerea la energia regenerabilă, mai scrie sursa citată.

Citește și: Ce venituri încasează Carmen Iohannis ca profesoară de liceu la Sibiu. Președintele Klaus Iohannis a publicat declarația de avere

Cardul de energie: Familiile vulnerabile au plătit 3 milioane de facturi, în valoare totală de 678 milioane lei

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că în perioada 20 februarie – 25 mai 2023 au fost efectuate 3 milioane de plăţi prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a sumelor achitate ajungând la 678 milioane lei.

Dintre acestea, 145.000 de plăţi, în valoare de peste 30 milioane de lei, au fost făcute prin intermediul platformei online, iar pentru lemne de foc cardurile de energie au fost utilizate de peste 92.000 de beneficiari. Suma achitată, în numerar, pentru compensarea costului lemnelor de foc este de 62,4 milioane lei.

”Compensarea facturilor la energie este unul dintre programele cu cel mai mare număr de beneficiari pe care le-am derulat în sprijinul persoanelor vulnerabile, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) şi constituie un sprijin real pentru plata facturilor la energie pentru 4 milioane de români.

Împreună cu Poşta Română, urmărim zi de zi modul în care se derulează acest program pentru a interveni atunci când identificăm dificultăţi în implementare. Chiar în cursul acestei luni, reglementările au fost completate şi simplificate pentru a face acest sprijin mai eficient.

Astfel, într-o singură lună – mai – s-au făcut de peste 5 ori mai multe plăţi pentru lemne decât în primele două luni de program. Mai multe, ne-am asigurat că permitem plata datoriilor mai vechi de 2023 şi că prima tranşă de 700 lei virată pe carduri poate fi folosită până la sfârşitul anului. Reamintesc faptul că din septembrie vom furniza alţi 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri”, a declarat ministrul Marcel Boloş, potrivit comunicatului oficial.

Până în prezent, au fost emise şi distribuite peste 2 milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili şi au fost soluţionate 17.700 anchete sociale, pentru care sunt emise şi distribuite carduri.

Peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei, precizează ministerul.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă începând cu luna februarie 2023; 700 lei/semestru, se acordă începând cu luna septembrie 2023

Sprijinul se poate folosi până la data de 27 decembrie 2023, pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Gestul de afecțiune prin care părinții își pun copiii în pericol, fără să-și dea seama. Specialiștii spun că trebuie evi... O mamă câștigă o avere pe internet cu un job banal, pe care oricine îl poate face. Ia 100.000 dolari și lucrează 2 ore p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x