Antena Căutare

Zeci de copii îngheață de frig în clase pentru că nimeni nu le taie lemnele. Cum explică situația directorul școlii: ”Părinții s-au boierit!”

Zeci de elevi dintr-o școală dintr-o comună din județul Gorj au ajuns să înghețe de frig în clase pentru că nimeni nu vine să le taie lemnele din curtea școlii. Directorul unității de învățământ se apără și spune că ”părinții s-au boierit și nu mai ajută”. 

Zeci de copii îngheață de frig în clase pentru că nimeni nu le taie lemnele. Cum explică situația directorul școlii: ”Părinții s-au boierit!”

Totul se întâmplă în comuna Scoarța, județul Gorj, iar primarul comunei, Ion Stamatoiu, susține că în acest an au fost plătiți 30.000 de lei pentru aprovizionarea cu lemne a celor trei școli din comună - două gimnaziale și una generală. Acum, însă, a descoperit că nu are cine să le taie, susținând că părinții "nu mai sunt dispuși să sară în ajutor", iar numărul beneficiarilor de ajutoare sociale este mult mai mic față de anii trecuți.

Mii de copii învață în școli în care nu există medic! Dacă aceștia pățesc ceva trebuie să sune la 112

"Nu avem cu cine. Am apelat și la niște prieteni, sâmbătă avem acțiune la ora 09.00, la școală, la Scoarța, să le tăiem. Deja vorbeam cu femeia de serviciu să fie acolo, că mai vin doi-trei bărbați cu drujbele. Inclusiv eu particip. Ce să facem, dacă nu are cine? Am apelat la părinți, nu au venit, am apelat chiar la începutul școlii să reabilităm grupul social în curte, nu au venit. Am găsit înțelegere în altă parte, la unitatea militară de exemplu. Gratuit, voluntar", a declarat pentru Mediafax primarul din Scoarța.

Directorul Școlii Gimnaziale Scoarța, Alina Bobei, spune că îngrijitorul școlii ar putea să se ocupe de tăierea lemnelor, dar nu poate singur pentru că sunt foarte groase. El afirmă că primarul mai trimitea școlii beneficiari ai ajutorului social, dar acum nu mai are pe cine.

Articolul continuă după reclamă

Școlile inteligente, în care lecțiile sunt transmise în direct pe internet, există în România

"Părinții nu prea. Părinții s-au boierit, cică e obligația Primăriei, a școlii, nu e a lor. Unii dintre ei ne-au ajutat, am avut aici ceva de făcut de construit și ne-au ajutat, au venit fără bani, dar nu putem să abuzăm de ei întodeauna”, a declarat directorul Școlii Gimnaziale Scoarța, potrivit HotNews.ro.

Acum 32 de ani, de Crăciun, un medic i-a retezat mâna, la naștere. Mama l-a găsit la morgă, încă viu. Cristi Georgescu, ... Cadouri despre care se spune că ar aduce ghinion. Ce nu este bine să faci în seara de Moș Nicolae...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce simbolizează lumânarea de botez în tradiția creștină
(P) Ce simbolizează lumânarea de botez în tradiția creștină
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 16 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 8,12 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 16 iulie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 8,12 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13 Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x