10 ani fără Gicu. Două cu ”Gâscanul” : Cum a fiert un kil de aur, două ore, în oala sub presiune și cum i-a dat craci, trei zile, maseurului de la Real Madrid

Urmărește A1 pe Discover

Pe 26 octombrie 2007, acum 10 ani, Nicolae Dobrin, pleca nițel. Nu știm dacă a fost cel mai mare dar, cu siguranță, a fost cel mai iubit dintre pământeni. Poveștile cu el sunt infinite, pentru că infinit i-a fost și harul. Harul de ”Gâscan”. Un fotbalist de excepție, un suflet cald, îndrăgostit, peste ființa sa, de Piteștiul cel drag

Două povești cu ”Gâscanul” Nicolae Dobrin

Întâia

Prin '70, Gicu și nea Puiu Rapaport, președintele lui FC Argeș, unul dintre primii impresari ai fotbalului nostru, dau o fugă până-n Israel, de unde cel de-al doilea se trăgea și unde avea niscavai rubedenii. Din Țara Sfântă se întorc cu mult aur. Driblează vama, dar securiștii din Argeș află de ”marfă”. ”Nea Gicule - sună tefefonul - coboară și mata să-ți zic o vorbă, că nu pot pe fir”, aude. Jos se prezintă un milițian, prietenaș de șprițuri, nelipsit de la meciurile lui FC Argeș. ”Nea Gicule, n-am ce face, jur! Într-o oră te calcă Miliția, au auzit că ai venit cu material din Israel pe care nu l-ai declarat, vor să te prindă și să te dea exemplu. N-am avut mai mult timp la dispoziție, acu' ce-am aflat și eu”, sosesc vorbele.

Nu e vreme, cu chestiuni dintr-astea nu te joci nici chiar tu, marele Dobrin. Dă vorbă acasă, unde e Gica, soția, să pitulească gablonțurile de valoare. Dar unde? Gica gătește ceva, din Polonia a primit o oală dintr-aia șmecheră, sub presiune. Lasă zeama acolo, dar plantează aurul printre cartofi și-l pune la fiert. Apar băieții cu ochi albaștri. Caută peste tot, ”Doamna Gica, scuze, tre' să întoarcem și salteaua”, zic ei. ”Întoarceți, puii mei, ce vreți voi!”, vine răsunsul. Nădușesc, două ore, nu găsesc nimic. În oală nu caută. Cine ar ascunde aurul printre ceapă și leuștean? Cum cine, Dobrinii: Gicu și Gica!

Cea de-a doua

Intriga e scurtă, cunoscută aproape de orice ţânc. În toamna lui 1972, FC Argeş Piteşti trece uşor, în primul tur de Cupa Campionilor Europeni, de luxemburghezii de la Aris Bonnevoie. Apoi urmează marele Real Madrid. 2-1 pe final de octombrie în Trivale, cu gol Dobrin din penalty, şi un 1-3 pe ”Bernabeu”, cu punct Santillana, trei minute înainte de final. Don Santiago, cel mai mare preşedinte de club din toată istoria fotbalului, pusese deja ochii pe Gicu. Nas fin, mirosise și prima oportunitate de a-l readuce la Madrid: pe 14 decembrie 1972, arena madrilenilor împlinea 25 de ani. În plus, marele ”Paco” Gento nu avusese parte de o retragere ”ca la carte”, aşa că două sărbători într-una singură nu stricau. Fax trimis către Piteşti cu ”Dată fiind prietenia dintre cele două echipe, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a”...Iar cînd Real te roagă...

De la Piteşti în echipa Europei

”Am ajuns la Madrid într-o marţi, pe 12 decembrie – povesteşte Dobrin. Tot oraşul era plin de afişe cu meciul. În 1947, când inauguraseră stadionul, jucaseră contra celor de la Os Belenenses. Acum, după 25 de ani, îi chemaseră tot pe portughezi. Totul fierbea. Gento se retrăgea, urmau să inaugureze o tabelă de ultimă generaţie, sărbătoare mare de tot. Mi-a plăcut programul de prezentare. Hoţ mare de tot, Bernabeu îi zisese ”Echipa Europei”, ca să nu se supere nimeni, dar peste tot apărea Real Madrid. Eram eu, ungurul Bene, Eusebio, Santillana, Geaici şi Gento. Îl chemaseră şi pe Beckenbauer, dar Kaiserul nu putuse ajunge”...

Meciul s-a jucat în faţa a 65.000 de spectatori. Dobrin a fost cel mai bun de pe teren, magician de clasă, Real a învins cu 2-1.

”A doua zi, pe 15, ne-au lăsat liberi. Pe 16, sîmbătă, la hotel la noi, la <<Mindanao>>, unde stăteam, au început să vină tot felul de emisari de-ai lor. Eu eram cu nea Puiu (n.r. – Puiu Rapaport, preşedintele de atunci al celor de la FC Argeş, care-l va însoţi pe Dobrin în toate aceste zile), am văzut că el cam trage de timp cu plecarea, am simţit că e ceva la mijloc, dar nu ştiam nimic”.

Ceasuri cu nemiluita
Cei doi fac o vizită la arenă. ”Era sîmbătă, ăia lucrau în draci. M-au băgat prin 1.000 de birouri, tot felul de prezentări. Cum intram, pac!, se ridicau în picioare, oaaaa!!!, señor Dobrin şi-mi dădeau un ceas de mînă cu însemnele lor. Am înţeles mai târziu, chestiune de marketing. Când am plecat, aveam vreo 10 dintr-astea de dat copiilor din Piteşti. Apoi, brusc, că dacă n-aş putea veni, luni, la o mică dezmorţire la Ciudad Deportiva (n.r. – baza lor de antrenament). M-am dat pe brazdă. Meciul de jucase joi, era deja sîmbătă, iar ei mă invitau la dezmorţire luni?”

”I-am dat craci maseurului juma’ de oră”
”M-am prezentat într-un trening de-al lui FC Argeş, dar ei au insistat să-mi dea unul de-al lor. Era frig, în România mă pregăteam deja de tăiat porcul, iar ăştia aveau antrenament? Am vorbit cu nea Puiu. El mi-a zis că antrenorul (n.r. – Miguel Muñoz) are vreo 12 ani de când e la Real, că e şmecher mare şi să fac ce zice el. Aveau un stil ciudat de pregătire, fără minge. S-au apucat aia, alde Garcia Remon, Pirri, Amancio ori Santillana să bage serii de cîte 400 de metri de le-au ieşit ochii din cap. Eu le-am zis să fac ceva mai individualizat. Am jonglat cu mingea juma’ de oră, cât au rupt băieții pista. Apoi, altă juma’ de oră i-am dat craci maseurului. Aşa a fost prima zi”...

”Marţi au luat-o de la capăt. Sprinturi de cîte 90 de minute, nimeni nu cârâia nimic. Când dădeau jos tricourile, făceau lac. Eu am jucat diri-diri cu nişte pripășiți prin zonă, cei care ridicau stropitorile”...

Dobrin (al doilea din dreapta), flancat de Paco Gento și Eusebio, doi jucători uriași

Lui Miguel Muñoz nu-i prea convine. Îi place de Gicu, îl vrea, dar la el n-au respirat Puşkaş, Di Stefano, Gento. Nu înghite astfel de comportamente. Cu toate astea, seara, la restaurantul ”Jocheu”, Rapaport e îmbiat cu tot felul de oferte. 2.000.000 de dolari pentru club la semnătură, apoi alte 2.000.000 plus o instalaţie de nocturnă pe parcurs. Aici intervine povestea cu Ceauşescu, care nu vrea să creeze un precedent, dar şi Dobrin recunoaşte că a avut partea de vină.

Dor de Gica, de sarmale, de Pitesti
”Am stat 10 zile la ei. Cinci cu antrenamente. Nu cred că am adunat un kilometru de fugă cu totul. Nu-mi stătea gîndul acolo. Erau nebuni rău de tot. Aveau meci, cu Malaga parcă, de Revelion, chiar pe 31. Păi la noi începeam campionatul în 11 martie, anul viitor! Nea Puiu se tot ruga de mine. Gâscane, că ai loc, că ăştia joacă 4-3-3, tre’ să-i aprovizionezi cu pase pe Aguillar, Santillana şi Amancio, o să fie bine şi pentru tine...Mie-mi era dor de Gica, de Piteşti, de sarmale, de un vin bun. Ei erau roboţei. Chiar glumeam cu nea Puiu. Bre, aici au orar şi la jonglat. Primesc mingea de la patru la patru şi jumătate!”.

Finalmete, după ce a fost invitat şi la meciul Real – Real Sociedad, Dobrin a plecat spre casă. ”Acum, cu mintea de acum, mă gîndesc că poate am greşit. Trăgeam de mine zece zile şi rămâneam pe acolo. Apoi, ce se petrecea? Ştii tu, mereu am avut aşa, un caracter boem, simţeam că nu am aer acolo, că ceva mă sufocă. Erau prea organizaţi, prea maşină de fotbal. Îţi numărau şi driblingurile pe meci, dacă făceai mai multe, lăsai bani la caserie!”

”Ramin daca sunt OK! Dar nu eram!”

Asta-i a doua poveste. Cu 18 ani înaintea lui Hagi, Dobrin a avut şansa să fie primul român de la Real Madrid. 50 la sută nu l-a lăsat regimul, 50 la sută n-a vrut el. Dă şi nu dă vina pe sistem. ”Au zis să nu plecăm pe afară, să ceară apoi, toţi. După 10 zile, Frăţilă semna cu Nicosia. Dar şi dacă mă lăsau şi nu-mi ieşea? Dacă nu eram iubit? Mai bine că am rămas la Piteşti. Am vorbit cu nea Puiu. Rămân acolo doar dacă sunt OK! Dar nu eram. Dănuţ avea cinci ani, cum să-l iau de acolo şi să-l aduc aici, printre străini?”
Asta era Gicu, Gâscan de Trivale.

(gsp.ro)

.