Simona Halep a luat o decizie surprinzătoare, imediat după ce a fost eliminată de la Wimbledon şi a ratat o nouă şansă de a fi lider mondial. Sportiva şi-a demis unul dintre antrenori.
"Simona mi-a spus că nu mai are nevoie de mine în perioada următoare, aşa că nu o voi mai însoţi la turnee. Lucrez deja în altă parte, la Federaţie", a spus Daniel Dobre pentru treizecizero.ro.
Dobre o însoţea pe Simona Halep la fiecare turneu unde Darren Cahill, antrenorul principal, nu putea ajunge.
În 2015, când a pierdut în primul tur la Wimbledon, Halep a luat fix aceeaşi decizie. L-a îndepărtat pe Daniel Dobre şi a preferat doar prezenţa lui Cahill pentru turneele viitoare.