Argentinianul Lionel Messi a egalat, miercuri seară, recordul lui Raul Gonzalez şi Cristiano Ronaldo înscriind împotriva a 33 de echipe diferite în Liga Campionilor. Messi a şi stabilit un record, marcând în 15 sezoane de LC.
Potrivit fcbarcelona.com, pe locul patru în clasamentul jucătorilor cu goluri marcate împotriva celor mai multe grupări în Liga Campionilor este ocupat de Zlatan Ibrahimovici, care a înscris împotriva a 29 de echipe.
Messi nu a reuşit să înscrie în LC împotriva formaţiilor Rubin Kazan, Atletico Madrid, Benfica, Udinese, Levski Sofia, Borussia Dortmund şi Inter Milano.
De asemenea, Lionel Messi a marcat în 15 sezoane de LC (2005/2006 – 2019/2020), un record.
FC Barcelona a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa lui Nicolae Stanciu, Slavia Praga, în grupa F a Ligii Campionilor. Messi a fost cel care a deschis scorul, în minutul 3.
Sursa : news.ro
Pe scurt din sport: Recordul lui Messi in UCL, seara in care CFR joaca la Rennes... UEFA a amendat cu 20.000 de euro federaţia franceză pentru gafa de la meciul cu Albania...