Antena Căutare

Simona Halep cere despăgubiri usturătoare firmei din cauza căreia s-a dopat. Suma amețitoare solicitată de sportiva noastră

Simona Halep vrea despăgubiri pentru tot ce i s-a întâmplat. După ce a fost suspendată patru ani de către ITIA, sportiva a anunțat nu doar că își caută în continuare dreptatea în instanță, ci că își și dorește ca vinovații să plătească pentru drama prin care trece.

Galerie
Simona Halep vrea despăgubiri usturătoare. Sportiva cere sume uriașe firmei care produce suplimentul responsabil de rezultatele sale | Getty

Potrivit Eurosport, citat de Ziare.com, avocații Simonei Halep au confirmat că au intentat deja proces firmei canadiene care a produs suplimentul Keto MCT, responsabil de valorile care o incriminează pe sportivă. Quantum Nutrition, cu sediul în Ontario, Canada, este firma care a produs suplimentul. Keto colagenul respectiv este vândut sub formă de pudră și poartă un nume de insulă grecească: Schinoussa.

ProSport scrie că românca ar putea cere daune financiare de până la peste 10 milioane de dolari, calculate prin raportarea la perioada ei de inactivitate, dar și pierderile comerciale cauzate de prejudiciul de imagine care i-a fost adus.

„Am dat în judecată compania canadiană, cred că în urmă cu o lună și ceva. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubiri. Va avea doar o influență pur civil-comercială, nu poate avea influență din punct de vedere al dosarului sportiv”, a precizat Bogdan Stoica, unul dintre avocații Simonei Halep, la Euronews.ro, citat de Ziare.com.

Simona Halep mai are încă șansa recursului la TAS, unde i se poate reduce suspendarea.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Reacția lui Gică Hagi la aflarea veștii despre suspendarea Simonei Halep. Ce spune ”Regele”

Simona Halep, suspendare de 4 ani din tenis, în urma acuzației de dopaj cu o substanță interzisă. Decizia nu este definitivă

Simona Halep a fost suspendată provizoriu din lumea tenisului, însă astăzi a fost publicat comunicatul oficial al Federaţiei Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA), prin care se anunță că românca va sta deoparte de tenis și de orice altă activitate care are legătură cu tenisul, din cauza încălcării Programului Anti-Doping.

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate, a anunțat News.ro.

Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial va fi valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.

La rândul său, Simona Halep poate să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, mai scrie gsp.ro.

Halep, de două ori campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat negativ (AAF) pentru substanţa interzisă roxadustat la US Open din 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiţiei. Cea de-a doua acuzaţie se referea la nereguli în paşaportul biologic al sportivului (ABP).

Citește și: Cine i-a dat Simonei Halep suplimentul contaminat. Detaliile care au ieșit la iveală după ce sportiva a fost suspendată

Tribunalul independent, înfiinţat de Sport Resolutions, s-a reunit la 28 şi 29 iunie 2023 la Londra şi a audiat martori experţi ştiinţifici în numele lui Halep şi al ITIA, jucătoarea depunând, de asemenea, mărturii direct în faţa comisiei în cadrul procedurilor.

La 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a constatat că jucătoarea a comis încălcări intenţionate ale regulilor antidoping în temeiul articolului 2 din TADP:

- Prezenţa şi utilizarea roxadustatului, aşa cum s-a evidenţiat în proba de urină a lui Halep recoltată la 29 august 2022 la US Open 

- Utilizarea unei substanţe sau a unei metode interzise în cursul anului 2022, pe baza recoltării şi analizei a 51 de probe de sânge furnizate de jucătoare în cadrul programului ABP 

Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep potrivit căruia ar fi luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentraţia de roxadustat găsită în proba pozitivă.  

Acuzaţia ABP a fost, de asemenea, menţinută, tribunalul declarând că nu are niciun motiv să se îndoiască de "opinia puternică" unanimă la care a ajuns fiecare dintre cei trei experţi independenţi ai Unităţii de gestionare a paşapoartelor sportivilor (APMU), potrivit căreia "dopajul probabil" a fost explicaţia pentru neregulile din profilul lui Halep.

Karen Moorhouse, director executiv al ITIA, a declarat: "După un proces de audiere complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. "Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să le ia în considerare atât în procedura roxadustat, cât şi în procedura ABP a fost substanţial.

Citește și: Ce spune fostul medic al naționalei de fotbal despre cazul Simona Halep

"ITIA a urmat procesele corespunzătoare, aşa cum am face-o cu orice altă persoană - în conformitate cu Codul Mondial Antidoping - îndeplinindu-ne scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul concurenţei loiale, în numele sportului. Juriul a recunoscut că procedura adecvată a fost urmată în cadrul deciziei scrise.

"Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi ne menţinem angajamentul de a fi cât mai transparenţi posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util."

Jucătoarea a chemat patru martori experţi: Profesorul Alvarez, profesorul Coquerel, profesorul Kintz şi Paul Scott.

ITIA a solicitat ca martor expert al AAF un singur martort: Dr. Daniel Eichner, preşedinte al Laboratorului de testare a medicinei sportive şi de cercetare din Salt Lake City, acreditat de WADA, responsabil de dezvoltarea unei metode de testare a roxadustatului aprobate de WADA.

În plus, exclusiv în legătură cu acuzaţia ABP, tribunalul a audiat şi grupul de experţi independenţi. Membrii grupului de experţi independenţi sunt Dr. Laura Garvican-Lewis, director ştiinţific la Agenţia Anti-Doping a Statelor Unite, profesorul Giuseppe D'Onofrio, profesor de hematologie clinică şi de laborator şi de patologie clinică, Roma, Italia, şi Jakob Mørkeberg, manager ştiinţific principal la Anti-Doping Danemarca.

Tribunalul independent a primit aproximativ 8000 de pagini de dovezi ştiinţifice şi de altă natură din partea jucătoarei şi a ITIA, anunţă forul”, se arată în comunicatul ITIA.

Reacția lui Stere Halep după suspendarea de 4 ani din tenis a Simonei Halep. Ce a declarat tatăl sportivei

Stere Halep a declarat că este normal ca sportiva să fie dezamăgită "dacă unii vor să o scoată vinovată" în dosarul de dopaj.

“E normal să fie dezamăgită dacă unii vor să o scoată vinovată. Eu am mai declarat. 100 de ani să îi dea suspendare, noi nu putem să recunoaştem aşa ceva. Că vor unii să o scoată vinovată, asta e treaba lor. Are o stare de spirit foarte bună. Ce poţi să faci? Nu poţi să faci absolut nimic dacă lucrurile merg în gelul acesta. Păcat mare penru toţi sportivii pentru că li se poate întâmpla la oricare şi legea internaţională trebuie să facă ceva pentru aceşi oameni, trebuie să schimbe ceva. Nu se poate ca numai sportivul să fie vinovat. Nu există aşa ceva în lumea asta! Nu mă interesează reacţiile. Noi suntem curaţi în faţa Domnului”, a declarat tatăl sportivei, potrivit Observatornews.ro.

Simona Halep le-a declarat jurnaliştilor că este şocată după decizia primită, dar că va lupta până la capăt pentru a demonstra că nu s-a dopat.

"Sunt şocată, aş putea să spun. Ce se întâmplă e o mare nedreptate. Nu am luat nicodată dopaj şi nu m-am dopat absolut niciodată. Toate acestea o să iasă la iveală într-o zi. O să las experţii să discute absolut orice, pentru că ei ştiu mai bine ceea ce s-a întâmplat. Sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată şi sunt curată. Tot ce s-a întâmplat a fost nedrept, din toate punctele de vedere. Toate analizele mele de sânge au fost negative şi nu s-a găsit absolut niciodată substanţe interzie. La urină, doar pe data de 29, când a ieşit o cantitate infimă de Roxadustat şi aceasta a fost totul. Acum, trebuie să ajung la TAS, o să apel la această decizie fără sens, din punctul meu de vedere. Sper că într-o zi o să iasă adevărul la iveală. Voi lupta până la capăt ca să arăt acest lucru", a spus Halep jurnaliştilor.

România – Germania 0-3 la Campionatele Europene. Româncele au pierdut finala, care a fost live pe AntenaPlay... Gala de kickboxing FEA Championship Equinox este sâmbătă de la 18:00, LIVE în AntenaPLAY...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Emoție uriașă pentru fanii gimnasticii! Orașul din România care le dedică monumente Sandrei Izbașa și Cătălinei Ponor
Emoție uriașă pentru fanii gimnasticii! Orașul din România care le dedică monumente Sandrei Izbașa și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imaginile momentului cu Cristi Chivu după ce a câștigat Cupa Italiei. Cum a apărut alături de familie pe teren
Imaginile momentului cu Cristi Chivu după ce a câștigat Cupa Italiei. Cum a apărut alături de familie pe teren
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv că mănâncă prea mult pește
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x