Antena Căutare

Gata, meteorologii au ANUNȚAT! Când vin NINSORILE și ce fenomen neobișnuit este așteptat în România

Meteorologii au anunțat când vin ninsorile în România. Deși luna noiembrie va păstra caracteristici ale sezonului de toamnă, cel puţin în prima decadă, treptat, spre sfârşitul lunii, vor apărea lapoviţa şi uneori ninsoarea.

Meteorologii au anunțat când vin ninsorile în România. Deși luna noiembrie va păstra caracteristici ale sezonului de toamnă, cel puţin în prima decadă, treptat, spre sfârşitul lunii, vor apărea lapoviţa şi uneori ninsoarea.

Potrivit Aministrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, dar acesta este un fenomen normal având în vedere că masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc.

Din datele înregistrate în perioada 1961–2017 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului.

În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius. În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş, sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

În Transilvania, Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius. În zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (peste 1.500 de metri) aceste valori coboară sub -4 și 2 grade Celsius.

Aerul cald venit dinspre bazinul Mediteranei va pătrunde până la latitudinea ţării noastre, dar această situaţie va apărea rar, ducând la înregistrarea unor temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, ce pot ajunge până în jurul valorii de 30 de grade Celsius. Astfel de temperaturi extreme s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994 sau 2004. Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România este 30,5 de grade Celsius şi a fost înregistrată la Călăraşi în data de 1 noiembrie 1926.

La Bucureşti, maxima absolută este de 29,4 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, tot în data de 1 noiembrie 1926. Au existat şi ani în care s-au înregistrat temperaturi minime, la fel de neobişnuite pentru luna noiembrie, majoritatea sub -15 grade Celsius, precum: 1993, 1989, 1975 sau 1948.

Temperatura minimă absolută din noiembrie în România este -30,8 grade Celsius, înregistrată la Vf.Omu, în data de 30 noiembrie 1957. La Bucureşti, minima absolută este de -19,4 grade Celsius, înregistrată în 26 noiembrie 1993, la Bucureşti-Băneasa.

Regimul precipitaţiilor din noiembrie înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă, observându-se o creştere a cantităţilor lunare în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia, ca urmare a aportului de aer umed dinspre Marea Mediterană. În aceste zone, mediile multianuale sunt cuprinse între 50 şi 75 l/m2 .

Cantităţi lunare, medii multianuale, între 20 şi 50 l/m2 sunt caracteristice Dobrogei, estului Munteniei, Moldovei şi celei mai mari părţi a Transilvaniei. Valori între 75 si 100 l/m2 se înregistrează în zona montană înaltă. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din noiembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 357,9 l/m2 , la Dr. Tr. Severin, în anul 1937.

La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 224,5 l/m2 , înregistrată la Bucureşti-Afumaţi, în anul 1966. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 146,8 l/m2 (Dr. Tr. Severin, 6 noiembrie 1937). La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii cazută în 24 de ore este de 78,4 l/m2 , înregistrată în 4 noiembrie 1962, la Bucureşti-Filaret.

Cod GALBEN EXTINS în România! Zona în care se strică vremea, în următoarele ore... Vremea 2 noiembrie. Prognoza meteo anunță iar temperaturi mari! Cât de cald va fi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează în zilele viitoare
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x