O ploaie torențială, ce a fost însoțită de grindină, a lovit, vineri după-amiază, orașul Râmnicu Vâlcea, unde apa a acoperit străzile.
În imaginile făcute publice pe Facebook de către localnici se poate vedea cum apa căzută în cantități mari a acoperit străzile din oraș.
Citește și: Cod portocaliu de ploi torențiale în România până pe 1 iunie. Zone afectate
Reprezentanţii ISU Vâlcea spun că nu au primit apeluri din partea locuitorilor cu privire la pagube produse de grindină sau de inundaţii.
Prefectul judeţului, Florian Marin, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a solicitat autorităţilor locale să monitorizeze zonele critice.
Citește și. Vremea 1 iunie - 1 iulie 2019. Meteorologii anunță când scăpăm de ploi
Nu mai puțin de 23 de judeţe ale ţării şi Capitala sunt sub cod portocaliu de ploi puternice. ANM a anunţat cod portocaliu începând de vineri, ora 15.00 până sâmbătă la ora 10.00 pentru Bucureşti şi judeţele Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara , Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.