Antena Căutare

Prognoza meteo 10 ianuarie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Prognoza meteo 10 ianuarie 2021. Duminică, vremea va fi în general închisă și va ninge în aproape toată țara. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 3 sau 4 grade, iar cea minimă între -2 și -1 grad.

Prognoza meteo 10 ianuarie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi | Profimedia

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare de ninsori, vânt puternic și polei. Meteorologii anunţă precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului şi polei în jumătatea de sud a ţării, începând de sâmbătă, de la ora 23:00 şi până marţi dimineaţă.

În București, în intervalul duminică ora 8:00 - luni ora 8:00 cerul va fi noros şi temporar va ninge în general moderat cantitativ. ANM a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București, valabilă în intervalul 9 - 13 ianuarie, de ninsoare, lapoviță și polei, potrivit Mediafax.

Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8...10 cm. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 35...45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.

În intervalul 09.01.2021 ora 10:00 - 10.01.2021 ora 08:00 vremea va fi în general închisă, iar pe parcursul nopții temporar vor fi precipitații slabe mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3... 4 grade, iar cea minimă de -2... -1 grad.

Articolul continuă după reclamă

Între data de 10.01.2021 ora 08:00 și data de 11.01.2021 ora 08:00 cerul va fi noros și vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8-15 cm.

Cum va fi vremea la munte, duminică, 10 ianuarie 2021

La munte va ninge, se va depune strat un nou de zăpada, iar vântul va avea intensificări, mai ales pe creste, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi, local şi temporar şi în restul teritoriului, în special în sud şi în est. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

Câte grade se vor înregistra în cele mai mari orașe din România, duminică, 10 ianuarie 2021

  • Brașov: 2°C
  • Iași: 2°C
  • Cluj Napoca: 1°C
  • Constanța: 6°C
  • Bacău: 2°C
  • Timișoara: 3°C
  • Oradea: 3°C
  • Sibiu: 1°C
  • Giurgiu: 3°C
  • Galați: 4°C
  • Arad: 2°C
  • Piatra Neamț: 1°C
  • Târgu Mureș: 1°C
  • Ploiești: 2°C
  • Pitești: 1°C
ANM anunță cod galben de ninsori în 15 județe din România și ploi abundente. Află care sunt cele mai afectate regiuni... ANM anunță ninsoare, ploi şi polei până marţi, în aproape toată România. În București va ninge patru zile...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum va fi vremea până pe 14 septembrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara
Cum va fi vremea până pe 14 septembrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30 iulie - 24 august 2026
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x