Antena Căutare

Vremea 9 octombrie 2019. Un val de căldură aduce temperaturi de 25 de grade Celsius

Vremea se încălzește simțitor miercuri, 9 octombrie. Potrivit ANM, în unele regiuni temperaturile ajung și la 25 de grade Celsius. Află cum va fi vremea în București.

Vremea se încălzește simțitor miercuri, 9 octombrie. Potrivit ANM, în unele regiuni temperaturile ajung și la 25 de grade Celsius. Află cum va fi vremea în București.

Administrația Națională de Meteorologie anunță temperaturi în creștere începând cu 9 octombrie.

Vremea 9 octombrie 2019. Prognozameteo vine cu vești bune pentru toată România, Un val de căldură cuprinde întreg teritoriul, treptat. Maximele vor atinge și 25 de grade Celsius, pe 14 și 15 octombrie, în Banat și Crișana, iar minimele vor ajunge până la 8-9 grade Celsius. Cu toate acestea, condițiile de apariție a ploilor vor rămâne destul de ridicate iar ele vizează îndeosebi zilele următoar

Meteo București. Vremea pe 9 octombrie se anunță una frumoasă, cu temperaturi peste cele înregistrate zilele trecute. Ploile nu își vor face simțită pezența, iar vântul va sufla slab și moderat, cu o putere de 7 kilometri pe oră, în rafală ajungând la 13 kilometri pe oră. Temparatura maximă așteptată în București este de 21 de grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Vremea pe 15 zile. Ninsori în România! Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Vremea 7-13 octombrie 2019. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval în extremitatea de sud și de sud-est a țării, iar în rest temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi local deficitar în sud-vestul țării dar și ușor excedentar în nordul extrem al teritoriului, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele specifice acestei săptămâni.

Citește și: ANM anunță: De miercuri revine soarele, iar temperaturile vor urca până la 25 de grade

Se întoarce vara! România, lovită de un aer cald în următoarele zile: ”Se vor înregistra 25-26 de grade Celsius!”... ANM: vremea în intervalul 14 - 21 octombrie. Răsturnare de situație, temperaturile cresc...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum va fi vremea până pe 14 septembrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara
Cum va fi vremea până pe 14 septembrie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30 iulie - 24 august 2026
Cum va fi vremea până pe 24 august 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara pentru 30...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x