Antena Căutare

Sonny și Rikito caută prima lor victorie în această săptămână la Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere

Sonny și Rikito caută prima lor victorie în această săptămână, după ce echipa roșie a câștigat ieri, la Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere! Show-ul a fost lider de audiență.

Sonny și Rikito caută prima lor victorie în această săptămână la Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere | Antena 1

Un sezon în care aventurile prin țară i-au purtat pe cei de acasă prin locații de neuitat, iar probele pe concurenți prin momente pe care le vor păstra mereu ca amintire. Cu fiecare ediție, aventurile lui Nea Mărin și ale participanților aduc stare de bine și motive reale de a nu rata niciun minut. Săptămâna a început pe primul loc în clasamentul audiențelor, iar diseară, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere continuă.

Sonny și Rikito caută prima lor victorie în această săptămână, după ce echipa roșie a câștigat ieri

Primii care au câștigat și s-au bucurat de relaxare au fost cei din echipa roșie, condusă de Liviu și Andrei. Jo și What’s UP au profitat la maximum de victoria obținută și au avut șansa de a vedea locuri de neratat.

Prima ediție din această săptămână a captat telespectatorii, fiind lider de audiență! Conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:29 – 23:29, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției a înregistrat 4.0 puncte de rating şi 19.1% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 3.5 puncte de rating şi 16.5% cota de piaţă. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 22:09, peste 820 de mii de telespectatori se bucurau de emisiune.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Începe noul sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere! Super provocări pentru invitați, lansate de Nea Mărin

Dacă ieri au pierdut, cei din echipa galbenă nu vor să accepte că șirul înfrângerilor ar putea continua. ”Mă pregătesc pentru o nouă zi, poate azi câștig”, va menționa Ruby, încă de la trezire. Și căpitanul Sonny va fi la fel de motivat: ”Am pierdut ieri, fratelo. Trebuie să tragem, neapărat câștigăm”.

Pentru proba serii, vor ajunge într-o nouă locație surprinzătoare care le va aduce provocări pe măsură. ”Am ajuns în Avrig, la o casă cu susul în jos. Frumoasă atmosfera, liniște, aer curat”, va puncta Andrei Ștefănescu

Cine va învinge și va profita de relaxare? Vedem de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY! Nu ratați în fiecare luni, marți și miercuri, noi ediții Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere!

Sursa: Fifty5Blue

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban și Național

Perioada 24 august 2026

Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 24 august 2026. Un cerb a atacat echipa de filmare! Cum a reacționat Jo: „Vreau... Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 25 august 2026. Ce echipă a ieșit victorioasă. Lupta a fost strânsă până la cap...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Final de sezon! Ce i-a transmis Liviu lui Nea Mărin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită cu mocănița
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 2 septembrie 2026. Concurenții au avut parte de o experiență inedită...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x