Antena Căutare

Păpușa din Jocul Calamarului, la Revelionul Starurilor 2022. Cine s-a ascuns în spatele măștii inspirate de serialul Squid Game

Prima mască de asemenea dimensiuni folosită într-un show de televiziune! Păpușa din Squid Game - Jocul Calamarului a avut 3.8 metri înălţime, iar transportul a presupus o logistică impresionantă. Cine s-a ascuns, însă, în interiorul ei?

“Una dintre cele mai complicate și spectaculoase măști din acest an este cea a Păpuşii, inspirată din serialul care a făcut înconjurul planetei – Squid Game. O echipă de peste 10 sculptori specializaţi în butaforii a lucrat vreme de câteva săptămâni la realizarea ei, iar transportul ei a presupus o logistică aparte. O întreagă echipă de designeri a lucrat la hainele păpuşii, care au fost montate direct pe ea, printr-un sistem special de ancorare!”, a dezvăluit producătorul show-ului, Augusta Lazarov Petrescu.

Vedetele de la Revelionul Starurilor 2022 au rămas și ele impresionate de păpușa uriașă, ba chiar un intrat în jocul propus de Dan Negru și au participat la un joc al eliminărilor, întocmai ca în celebrul serial.

Citește și: Secretele măștilor de la Revelionul Starurilor 2022: Războiul Generaţiilor, prezentat de Dan Negru

Reprezentanți ai echipelor Clasicilor și Noului Trend au dansat în jurul scaunelor pentru a determina ce tabără are dreptul să ghicească personalitatea ascunsă în păpușă. S-a lăsat cu glume, dar și cu accidentări.

Competitiv din fire, Șelly a uitat de tot și a împins-o pe Anca Țurcașiu de pe scaun: "Nu te iert!", i-a spus artista, care a sperat să rămână cât mai mult în joc, pentru a-și ajuta echipa.

Cine s-a ascuns în Păpușa din Squid Game - Jocul Calamarului la Revelionul Starurilor 2022

Așa cum obișnuiește de fiecare dată, Dan Negru le-a oferit atât celor prezenți în platou, cât și celor de acasă, un indiciu despre personalitatea ascunsă în Păpușa uriașă: "Numele meu e ]n numele vedetei".

Obișnuit cu indiciile de la Asia Express și cu jocurile de acolo, Cuza a intuit imediat despre cine e vorba și și-a ajutat coechipierii. Rămași ultimii pe scaune, Antonio Pican și Mălina Avasiloaie au răspuns și au ghicit că vedeta ascunsă în Păpușă era nimeni alta decât Loredana.

Citește și: Cum au sărbătorit Loredana și Nick Casciaro victoria sezonului 10 X Factor. Cei doi au dat o petrecere neașteptată

Îmbrăcată într-o ținută neagră, formată din sutien și pantaloni scurți, jachetă și dresuri din plasă, diva a impresionat în noaptea dintre ani.

Loredana a fost Păpușa din Squid Game - Jocul Calamarului la Revelionul Starurilor 2022

Pe lângă situaţiile de tot felul apărute în cabina de machiaj în timpul unui show de o asemenea anvergură, la fel ca anul trecut, şi în acest an, vedetele din spatele măştilor s-au mai confruntat cu un obstacol: timpul de aşteptare “în personaj”.

Dacă în anii trecuţi se respecta cu stricteţe programul, în acest an, toate măsurile de siguranţă care au fost luate la filmări au adus mici decalaje, astfel că unele dintre vedete au fost nevoite să aştepte zeci de minute costumate, cu faţa şi urechile complet acoperite.

Citește și: Detalii din culisele Revelionului Starurilor 2022, prezentat de Dan Negru

Loredana a fost nevoită să stea câteva zeci de minute bune cocoțată la 3.8 metri înălţime, până la plasarea Păpușii în platou și la desfășurarea jocului de scaune muzicale.

Pentru a coborî, a apelat la ajutorul lui Dorian Popa, care a ajutat-o să pășească pe platou și să îi salute pe toți cei prezenți la eveniment.

Revelionul Starurilor 2022, show-ul incendiar pentru petrecerea dintre ani

Zeci de vedete îndrăgite, măști spectaculoase în spatele cărora se ascund celebrități din diverse domenii, muzică pentru toate gusturile și multă voie bună - acestea au fost ingredientele unui spectacol strălucitor, la Revelionul Starurilor 2022 – Războiul Generaţiilor.

„Încerc ca anul acesta să aduc aceeași normalitate din fiecare an, să fiu reperul neschimbat al nopții de Revelion!”, a spus amfitrionul show-ului de la Antena 1, Dan Negru.

De 22 de ani alături de publicul Antena 1, prezentatorul a fost pregătit cu ghicitori, chiar dacă a resimțit emoții la filmările show-ului: "Când n-o să le mai am, mă las. E un job al emoțiilor și nu al câştigurilor materiale. Dacă scoți emoția din job, nu mai rămâne nimic."

Cu ajutorul măștilor, la Revelionul Starurilor 2022 vor veni personaje diverse, de la Regela Maimuţelor, la Maestrul Levitaţiei, Omul Apocalipsei, Gia din Madagascar, Zeus şi până la celebra Păpuşă inspirată din serialul care a facut înconjurul planetei – Squid Game. La miezul nopţii, Dan Negru îi va invita telespectatori la un recital live susţinut de Loredana şi orchestra Agurida.

Cine a fost Regele Maimuțelor, masca imposibil de la ghicit, la Revelionul Starurilor 2022. Dan Negru: "Pun la băta... Gia din Madagascar. Cine a fost felina sexy de la Revelionul lui Dan Negru. Giani Kiriță, înmărmurit la vederea ei: &quo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iuliana Beregoi, ținuta în care a strălucit artista la Revelionul lui Dan Negru. Costumul ei angelic a adus-o în centrul atenției
Iuliana Beregoi, ținuta în care a strălucit artista la Revelionul lui Dan Negru. Costumul ei angelic a adus-o în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost Extraterestrul. Premiul uriaș pus la bătaie de Dan Negru în seara de Revelion: “Ce generos ești, măi Negrule!”,
Cine a fost Extraterestrul. Premiul uriaș pus la bătaie de Dan Negru în seara de Revelion: “Ce generos ești,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x