Antena Căutare

43 de ani de când Elton John cucerea topurile muzicale. Cu ce melodie a ajuns celebru

Elton John a revoluționat lumea muzicii prin vocea sa extraordinară, stilul debordant și energia uluitoare. Iată câteva lucruri pe care nu le știai despre Elton John.

Elton John a revoluționat lumea muzicii prin vocea sa extraordinară, stilul debordant și energia uluitoare. Iată câteva lucruri pe care nu le știai despre Elton John.

Elton John este unul dintre cântăreții consacrați ai tuturor timpurilor. În urmă cu 43 de ani, pe 24 iulie 1976, acesta ajungea pentru prima oară numărul 1 în Marea Britanie cu piesa "Don't go breaking my heart", un duet cu Kiki Dee.

Cariera sa de peste jumătate de secol și succesul său se reflectă în cele 300 de milioane de exemplare ale albumelor sale care au fost vândute în întreaga lume. Pe 25 martie anul acesta, Elton John a împlinit 72 de ani.

Lucruri neștiute despre Elton John

Reggie Dwight

Știai că numele inițial al artistului a fost Reginald Kenneth Dwight, iar prenumele său actual este Hercules? Și-a ales numele de scenă după legendele blues Elton Dean și Long John Baldry și după zeul roman.

Are o garderobă impresionantă

Elton John a adunat în cariera sa legendară o multitudine de ținute. De la costume de Donald Duck până la corsete, diademe și sute de haine speciale, șifonierul artistului le are pe toate.

Reggie și Bernie

Cele mai multe dintre melodiile faimoase ale lui Elton au fost scrise de Bernie Taupin. Modul lor de colaborare era următorul: Bernie scria versurile, i le trimitea lui John, iar acesta compunea muzica.

Candle in the Wind

Scrisă pentru Marilyn Monroe, faimoasa piesă „Candle in the Wind” a fost „prelucrată” de Elton John ca un tribut pentru Prințesa Diana. Imediat după lansare, a înlocuit „I’ll Be Missing You” a lui Puff Daddy ca hitul unei tragedii adevărate al anului 1997.

Sir Elton a învins barierile comuniste

Muzicianul a fost în turneu în Uniunea Sovietică în 1979, fiind prima vedetă pop din Vest care a concertat acolo, spre uimirea fanilor.

43 de ani de când Elton John cucerea topurile muzicale. Cu ce melodie a ajuns celebru

Tentativă de suicid

Din biografia "Elton: The Biography" scrisă de David Buckley aflăm că Elton John, cântăreţ care în prezent îşi recunoaşte deschis homosexualitatea, a încercat să se sinucidă într-o perioadă a vieţii în care urma să se căsătorească cu o femeie.

Îi plac colaborările cu alți artiști

De-a lungul anilor, muzicianul a colaborat cu artiști care cântau diferite genuri, de la Tupac la Five, iar recent a finalizat lucrul la un album alături de Queens of the Stone Age. În plus, este cunoscut faptul că Elton este prieten foarte bun cu Eminem.

Elton și Freddie Mercury erau cei buni prieteni

Atunci când Freddie era pe moarte din cauza SIDA la începutul anilor 19990, unul dintre ultimele lucruri pe care le-a făcut a fost să îi cumpere lui John un cadou special, un tablou pictat de unul dintre artiștii săi preferați.

Căsătoria cu David

Elton John, în vârstă de 72 de ani, şi partenerul său de lungă durată, David Furnish, fac parte dintre cele 700 de cupluri gay care şi-au legalizat relaţia la 21 decembrie 2005, ziua în care a intrat în vigoare legea ce permite uniunile civile între homosexuali în Marea Britanie.

Copiii lui Elton John

Copiii sunt născuţi de mame surogat. Elton și David sunt acum părinţii a doi băieţi, Elijah şi Zachary.

Cele mai frumoase melodii ale lui Elton John

- “Can You Feel The Love Tonight”

- „Don’t Go Breaking My Heart”

- “Candle In The Wind”

- „Your Song”

- „Tiny Dancer”

Citește și:

Elton John, turneul cu cele mai mari încasări în jumătate de an. Trans-Siberian Orchestra are cele mai multe bilete vândute

Elton John, dezvăluiri emoționante despre ultimele clipe din viața lui Freddie Mercury. Ce cadou a primit, imediat după moartea artistului: “Aveam 44 de ani atunci și plângeam ca un copil”

Sursă foto: hepta.ro

O mai știi pe fiica lui Steve Irwin? A împlinit 21 de ani și s-a logodit de ziua ei! „El este iubirea vieții mele!” – Fo... Maria Șarapova a lăsat tenisul pe locul doi pentru a-și construi casa visurilor sale! Ce spune tenismena despre activită...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Ramona Olaru, sfaturi de dragoste pentru Aris Eram. Ce au dezvăluit cei 2 despre relația lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a reacționat la critici
Martha Stewart, în centrul unui scandal după costumul ales de Halloween. Vedeta a șters fotografia și a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x