Antena Căutare

Cât costă cursurile la academia Nicoletei Luciu. Prețul pentru lecțiile de modeling și actorie ținute de vedetă

Nicoleta Luciu și-a deschis propria academie unde va împărtăși cu cei mici ce a învățat de-a lungul carierei sale. Ce presupun, mai exact, cursurile și cât trebuie să scoată din buzunar părinții.

Nicoleta Luciu și-a deschis propria academie unde va împărtăși cu cei mici ce a învățat de-a lungul carierei sale. | Instagram & Hepta

Nicoleta Luciu a revenit în forță după lunga sa absență din lumina reflectoarelor. Îndrăgita vedeta s-a dedicat familie, însă acum consideră că a venit vremea să împărtășească ceea ce a învățat în toți anii săi de carieră. Pe lângă noul ei podcast, care a marcat întoarcerea ei în fața publiclui, aceasta a pus bazele și unei noi afaceri.

Cât costă cursurile la academia Nicoletei Luciu

Potrivit cancan.ro, fosta miss România și-a deschis la Brașov o academie de modelling și actorie. Aceasta îi poartă numele și promite și este dedicată copiiilor.

Aceasta promite să le ofere tinerilor expriențe practice care le vor deschide drumul în viață și mai mult, spune că la finalul cursurilor, părinții vor primi numere de telefon importante pentru cariera celor mici.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Nicoleta Luciu și-a făcut o nouă intervenție estetică. Fanii au criticat-o: „Te urâțești cu mâna ta”

La academia sa, Nicoleta Luciu susține că „se formează eleganța, atitudinea și încrederea pe scenă și în fața camerei”. Cei care îi vor trece pragul, vor avea posibilitatea să studieze modelaj și actorie, să ia lecții de postură, dicție, expresivitate sau mers scenic.

„Având în vedere că am și eu o fată și-mi doresc foarte mult să devină profesoară de modelling, vreau ca această academie să devină un extra job. Aici te întâlnești cu o grămadă de oameni, nu trebuie să ai 90-60-90. E foarte important dacă vrei să-ți schimbi stilul de viață. Aici învățăm bunele maniere, facem dicție. Învățăm să pozăm în fața aparatului, să vorbim în fața camerelor. Pentru ca atunci când mergem la casting să facem față, iar în momentul în care avem o ședință foto să știm cum să stăm în fața aparatului, nu să ne spună fotograful sau asistenta”, a explicat Nicoleta Luciu.

Aceasta a mai dezvăluit că înscrierile vor începe pe data de 20 septembrie 2025, iar cursurile debutează la distanță de o săptămână.

Vedeta a dezvăluit că înscrierile vor începe pe 20 septembrie 2025, iar cursurile, care sunt formate din 12 ședințe, debutează o săptămână mai târziu. Ce consider eu și aș vrea să le spun tuturor părinților care au fete: ar trebui să aibă o bază a machiajului, a felului în care-și fac părul. Prin aceste cursuri vor evolua foarte frumos ca fete. Bine, și ca băieți, dacă o să avem. După ce vor primi aceste numere de telefon, fiecare va merge pe ce parte-și dorește. Poate nu toată lumea vrea modelling, poate vor să devină actrițe sau să facă numai reclame”, a adăugat vedeta

Citește și: Cât de mari au crescut copiii Nicoletei Luciu! Fiul cel mare e deja mai înalt decât ea. Cum arată Zsolt.

Așadar, prețul pentru un astfel de curs, la academia Nicoletei Luciu, variaza între 4.800 de lei sau 6.000 de lei. Potrivit informațiilor de pe site, pachetul de 12 ședințe poate fi plătit integral, sau în rate, însă în acest caz, costul crește.

De asemenea, copiii vor fi împărțiți în trei grupe precum: 4-7 ani, 8-12 ani și 13+ ani.

Alina Laufer a adus pe lume o fetiță. Ce nume special i-a ales: „Dumnezeu ne-a dăruit cel mai prețios dar”... Îți amintești de trupa Angels? Cum arată acum cântărețele și ce planuri de viitor au...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut pe Ilan Laufer
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x