Antena Căutare

Ce înălțime are Andreea Bănică. Detaliul pe care foarte puțini l-au știut despre artistă

Andreea Bănică este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite artiste de la noi din țară, însă foarte puțini știu ce înălțime are.

Andreea Bănică este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite artiste de la noi din țară, însă foarte puțini știu ce înălțime are | Instagram

Andreea Bănică este o prezență de-a dreptul spectaculoasă, iar aparițiile sale impecabile impresionează de fiecare dată publicul. De asemenea, artista se mândrește cu un trup de fotomodel și cu cele mai frumoase trăsături ale feței, pe care le evidențiază de câte ori are ocazia.

Cântăreața este cunoscută în toată țară, însă puțini dintre fanii săi știau ce înălțime are, lucru pe care l-au aflat în urmă cu puțin timp.

Ce înălțime are Andreea Bănică

De curând, artista a publicat pe contul de Instagram un videoclip creativ în care le dezvăluie prietenilor virtuali cele mai persoane informații despre ea. Aceasta a evidențiat faptul că are 43 de ani, rozul este culoarea sa preferată, este zodia gemeni, iar muzica și familia sunt lucrurile care o fac fericită.

Articolul continuă după reclamă

Printre toate aceste detalii, Andreea Bănică a menționat și faptul că are 1.70 m, însă alte detalii au atras atenția celor 838 mii de urmăritori.

Citește și: Andreea Bănică, mândră de fiica sa. Cum arată micuța Sofia și cât de mult seamănă cu artista

"Dacă sunteți noi pe pagina mea, vă super pup și v-am lăsat aici câteva informații generale despre mine, că să mă cunoașteți mai bine! 🤗 Aștept să-mi spuneți și voi", a scris cântăreața la descrierea clipului, semn că este foarte activă pe rețelele sociale și interacționează des cu fanii săi.

Deși au aflat ce înălțime are vedeta, internauții au rămas cu gura căscată atunci când Andreea Bănica și-a dezvăluit vârsta. Foarte mulți dintre aceștia au ținut neapărat să îi mărturisească că nu pare de 43 de ani și că nu i-ar fi dat mai mult de 34 de ani.

De asemenea, ținuta artistei a întors imediat privirile publicului masculin. Aceasta a îmbrăcat o bluză albă tip corset, care i-a scos în evidență atuurile fizice, în special bustul generos, talia de invidiat și superbele trăsături ale feței. Din peisaj nu au lipsit bijuteriile, coafura impecabilă și machiajul discret care s-au potrivit de minute cu piesa sa vestimentară.

Citește și: Bluză fără sutien vs vremea de afară. Andreea Bănică a lăsat la vedere mai mult decât ar fi vrut pe rețelele de socializare

Mesajele prietenilor virtuali nu au întârziat prea mult. Aceștia au ținut neapărat să evidențieze că este o femeie extrem de frumoasă și că a găsit elixirul tinereții.

"Ești superbă ca întotdeauna! te pup" sau "Cum 43 de ani? am rămas mască, dacă spuneai 34 de ani mai credeam.", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să îi transmită complimente și laude pentru modul în care își menține aspectul fizic.

Andreea Bănică se mândrește cu o familie minunată

Pe lângă cariera de succes pe care o are în industria muzicală, Andreea Bănică este o mamă extrem de fericită și împlinită. Aceasta publică foarte des imagini cu familia sa, mai ales cu cei doi micuți ai săi care îi bucură inima de fiecare dată.

Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Lucian Mitrea. Cei doi s-au căsătorit în 2008, iar din rodul iubirii lor s-au născut doi copii superbi, o fată și un băiat.

Doinița Oancea s-a despărțit de logodnic. Motivul destrămării relației de peste 5 ani... Fiica lui Catherine Zeta-Jones este acum majoră. Ce mesaj emoționant i-a transmis actrița...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Laura Cosoi, în vizită la Radu Vâlcan, acasă la Șușani. Ce a impresionat-o pe vedetă și ce imagini a publicat | FOTO
Laura Cosoi, în vizită la Radu Vâlcan, acasă la Șușani. Ce a impresionat-o pe vedetă și ce imagini a publicat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x