Antena Căutare

Florin Ristei, testat pentru COVID-19!: Doi prieteni sunt pozitivi. Care e rezultatul primit

Florin Ristei, noul matinal de la Neatza cu Răzvan și Dani, s-a testat pentru COVID-19.

Florin Ristei, care este co-prezentator la Neatza cu Răzvan și Dani și jurat X Factor, a mărturisit că s-a testat pentru coronavirus.

Cum a ieșit testul Covid-19 al lui Florin Ristei

Colegii lui de platou au făcut glume pe seama lui. Ristei le-a spus colegilor săi că strănutul nu e simptom și nu își face griji, în special pentru că s-a testat ieri pentru COVID-19, iar testul a ieșit negativ.

“M-am testat pentru că doi prieteni din grupul meu de prieteni s-au testat și au ieșit pozitivi aseară”, a mărturisit artistul.

“Ai avut trei focare pe lângă tine și n-ai luat niciodată”, spune Răzvan.

Dani a fost suprins de cu totul altă treabă, dar nu legat de infectarea cu coronavirus.

“Stai puțin. Tu ai doi prieteni?”, l-a întrebat Dani Oțil pe Florin.

Dani mărturisește că motivul pentru care el nu a luat COVID-19 până acum este pentru că nu are prieteni.

De cealaltă parte, Răzvan Simion spune că face parte dintr-o gașcă unde câțiva dintre prieteni sunt medici.

“Noi avem o gașcă unde într-adevăr nu mai introducem pe nimeni, dar dintr-un motiv care ține mai mult de superstiție. Avem o gașcă de medici și fiecărui medic i-a corespuns din lista din grupul de WhatsApp un pacient”, a povestit Răzvan.

Florin Ristei la X Factor

Pe lângă emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, Ristei mai are încă un proiect de calibru mare: X Factor, show-ul care pune în valoare cele mai frumoase voci. Florin Ristei este unul dintre jurați, având grupul destinat grupurilor.

Cei mai talentați și norocoși concurenți ai săi au ajuns până în Bootcamp. Florin Ristei a trebuit să facă alegeri dificile, având doar trei locuri de oferit pentru etapa următoare și zece grupuri din care să aleagă.

Dacă pentru italienii The Super 4 un loc era aproape rezervat, celelalte două grupuri care au obținut un scaun au fost o surpriză plăcută pentru mentorul lor: Tiny Tigers, un grup format din patru puștoaice care nu și-au mai găsit locul în grupa lui Ștefan Bănică, și gemenele Ioana și Diana Conta.

Pe lângă experiența inedită, la X Factor, Florin Ristei și-a cunoscut aici și actuala iubită, pe Naomi Hedman, concurenta din grupa Deliei. După ce Naomi a primit vestea că nu va merge mai departe în concurs, Florin și-a luat inima în dinți și și-a mărturisit sentimentele pentru ea.

"Ar fi putut începe mai repede dacă vreunul dintre noi și-ar fi dat seama că celălalt îl place, dar așa a început exact după ce a ieșit Naomi din concurs. Așa era și moral corect”, a declarat Florin Ristei pentru a1.ro.

Andreea Bălan, îndrăzneață într-o pijama albă ca laptele. Presupusul iubit i-a spus că este "uimitoare"... De ce nu a participat Regina Angliei la nunta Prințului Charles și a Camillei. Motivul din spatele deciziei sale controv...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x