Săptămâna trecută, un videoclip cu Irina Loghin a devenit viral pe rețelele sociale, unde internauții s-au amuzat copios pe seama artistei.
Vedeta s-a filmat, în urmă cu doi ani, în timp ce dădea sfaturi cosmetice. Irina Loghin a exemplificat pe propria persoană, arătându-le celor care o urmăresc cum să se demachieze pentru un ten frumos, dar și cum să își maseze „gușulița”.
Acest procedeu în care își dădea palme peste gât a stârnit hohote de râs în rândul tinerilor, iar imaginile amuzante au fost distribuite în masă.
„Am vrut să fac un lucru bun, să ajut tineretul, nu mi-am închipuit că vom ajunge aici. Am dat câteva sfaturi, exact cum fac toate persoanele cunoscute. În ultimele zile, m-au sunat toate televiziunile și ziarele, dar nu am vrut să vorbesc. Mi-am jurat că nu o să mă mai deschid în fața oricui și că mă voi limita să fac ce știu eu mai bine, să cânt. Cu sinceritate, acum regret. Nu mai ies din casă de câteva zile”, a spus artista, conform EVZ.ro.