Antena Căutare

Veste proastă pentru fanii „Game of Thrones”! Decizia pe care a luat-o unul dintre cei mai îndrăgiți actori din serial

Actorul Jason Momoa, care a interpretat personajul Khal Drogo în serialul de televiziune „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, și-a anunțat fanii că nu va mai putea fi văzut într-un film în a carăui distribuție fusese anunțat, „The Crow”.

Actorul Jason Momoa, care a interpretat personajul Khal Drogo în serialul de televiziune „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, și-a anunțat fanii că nu va mai putea fi văzut într-un film în a carăui distribuție fusese anunțat, „The Crow”.

Momoa le-a cerut scuze fanilor, anunțând că se retrage din proiect.

„Am așteptat 8 ani pentru a juca acest rol de vis. Vă iubesc Corian Hardy și Sony Pictures, dar, din păcate, s-ar putea să mai am de așteptat încă 8. Nu sunt în echipa noastră. Dar promit că voi interpreta rolul la un moment dat”, a scris actorul pe Instagram.

„James O'Barr, îmi pare rău să te dezamăgesc. Acest film are nevoie să fie eliberat. Le cer scuze și fanilor. Îmi pare rău, nu pot juca nimic în afară de ceea ce merită acest film, și acesta merită iubire. Sunt pregătit să revin când totul va fi corect”, a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

Filmul „The Crow” a fost gândit ca o readaptare a thrillerului SF al lui Alex Proyas, lansat în 1994. Momoa este doar unul dintre actorii care s-au retras din distribuție, lăsând proiectul în colaps.

Actorul, în vârstă de 38 de ani, a început să filmeze această adaptare - regizată de Corin Hardy după un roman grafic publicat în 1989 de James O'Barr – în noiembrie 2017. Compania Sony a anunțat că filmul va avea premiera pe 11 octombrie 2019.

Filmul original – care a devenit unul clasic – l-a avut în rolul principal pe Brandon Lee, care a murit în 1993, după ce a fost împușcat accidental în timpul filmărilor pentru „The Crow” (1994). Pelicula îi prezintă pe muzicianul rock Eric Draven și pe logodnica lui, Shelly, care sunt atacați de o bandă de infractori. După ce Eric moare în spital, el este readus la viață de un corb, iar apoi el pornește într-o misiune de răzbunare, pentru a-i pedepsi pe atacatorii ce i-au ucis partenera.

Actorul Luke Evans ar fi trebuit să joace rolul Eric Draven, în 2013, dar artistul s-a retras, fiind implicat în alte proiecte. Între alți actori care s-ar fi înscris la acest rol de-a lungul timpului s-au numărat Bradley Cooper, Ryan Gosling, Channing Tatum, Nicholas Hoult, Jack O'Connell și Jack Huston.

Momoa mai este cunoscut și pentru interpretarea unor roluri precum Ronon Dex din „Stargate Atlantis”, Aquaman în „Liga Dreptăţii/ Justice League” și Conan în „Conan Barbarul/ Conan the Barbarian”.

Colaborare de zile mari! Doi dintre cei mai cunoscuți artiști muzicali din lume vor lucra împreună... Andreea Bănică și traumele care au făcut-o puternică! Artista, în lacrimi de Ziua Copilului, deși e o mamă împlinită...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x