Antena Căutare

Paula Seling, pe mâna medicilor. Clipe de coșmar pentru artistă: „Am suferit o operație”

Paula Seling trece printr-o perioadă dificilă, după ce a suferit o intervenție chirurgicală. Iată ce a pățit artista.

Paula Seling a ajuns pe masa de operație | GettyImages, ProfiMedia

Paula Seling, în vârstă de 46 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste autohtone. Vocea acesteia a dus România pe scene internaționale la concursuri de prestigiu din industria muzicală.

Recent, a avut parte de o intervenție chirurgicală, iar acum se află în perioada de recuperare.

Citește și: Cum a răspuns Paula Seling după ce a fost întrebată dacă devine din nou mamă și mireasă

De ce a avut nevoie Paula Seling de ajutorul medicilor. Ce probleme de sănătate a acuzat

Articolul continuă după reclamă

Paula Seling trece printr-o perioadă dificilă, aflându-se în recuperare, după ce a ajuns pe mâna medicilr. În urmă cu aproape două luni și-a fracturat clavicula și a ajuns pe masa de operație. Potrivit unei surse, artista a avut nevoie de implant de titan.

Citește și: Paula Seling, imagine emoționantă alături de fiica sa în prima zi de școală. Cât de superbă s-a făcut Elena

„Acum este o perioadă un pic mai complicată pentru că am avut o mică problemă medicală cu o mână. Am suferit o operație de implant de titan pentru că mi-am fracturat clavicula. A fost o situație de care sincer nu mai vreau să vorbesc.

A fost un pic mai greu cu toate, sunt în recuperare acum. Am început să mișc!” a relatat solista.

Citește și: Rețeta inedită de șnițele de post a Paulei Seling. E foarte simplă și ai nevoie de doar trei ingrediente!

Deși a fost o perioadă dificilă, Paula nu a renunțat la concerte și a urcat pe scenă cu mâna bandajată.

„A fost greu că am avut și multe concerte în perioada asta, iar pentru o tehnică vocală bună ai nevoie să-ți implici cam toată musculatura.

Citește și: Paula Seling, mărturisiri emoționante despre Elena, fetița pe care a adoptat-o. Cum a reacționat când i-a spus prima dată „mamă”

Dar, mulțumesc lui Dumnezeu și mulțumesc tehnicii pe care am moștenit-o de la maestra mea Gabriela Duțescu, Dumnezeu s-o odihnească. Mai nou, lucrez cu Ioana Mândoiu, o altă terapeută vocală.

Exact cum îți întreții corpul la sală, așa trebuie și cu vocea. În fiecare zi, fac minim o oră de studiu vocal pentru a-mi menține vocea în parametri. Nu am avut niciodată noduli pe corzile vocale, ei apar ca urmare a unei tehnici vocale deficitare”, a explicat Paula Seling.

Citește și: Cum i-a explicat Paula Seling fiicei sale că a divorțat: „Are două case...”. Cum au afectat-o schimbările pe Elena

Artista a vorbit cu drag și despre sesiunile de înot pe care le făcea alături de fiica sa, Elena. Deși în ultima perioadă nu a putut să i se alăture în bazin, Paula Seling speră ca în curând să poată relua antrenamentele cu fiica sa.

Citește și: Cum arată Paula Seling, la 43 de ani, într-o rochie scurtă. Artista și-a pus în valoare trupul: „Absolut răvășitoare!”

Solista a mărturisit că înotul a devenit o formă de terapie pentru ea, un refugiu de unde se încarcă de energie.

„Înotul a devenit pentru mine mai mult decât o simplă activitate – e un refugiu, o sursă de energie și bucurie pură. (...) Fiecare sesiune petrecută în apă este un echilibru perfect între relaxare și antrenament. Am învățat să îmi depășesc limitele, să respir mai conștient, să-mi simt corpul mai puternic și mintea mai limpede”, a relatat Paula Seling pe rețelele de socializare.

Astfel că așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă în bazin după această perioadă dificilă.

Cum arată Roxana Nemeș la patru zile de când a născut. Artista radiază de fericire... Ioana Popescu a murit la vârsta de 45 de ani! Care este adevărata cauză a morții fulgerătoare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui: „Acum așteaptă…”
Cristi Pulhac și-a făcut implant de păr! Cum arată fostul fotbalist după intervenție și ce spune soția lui:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Gabi Bădălău, apel disperat către Claudia Pătrășcanu. Ce a rugat-o pe mama copiilor săi: „Te implor”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x