Antena Căutare

Prințul William îi atacă dur pe miliardarii lumii, după cel de-al doilea zbor Blue Origin în Spațiu. Ce declarații a făcut acesta

Prințul William i-a criticat pe Jeff Bezos și alți miliardari, după cel de-al doilea zbor Blue Origin în Spațiu, la bordul căruia s-a aflat şi actorul William Shatner, cunoscut în special pentru rolul din "Star Trek".

Prințul William îi atacă dur pe miliardarii lumii, după cel de-al doilea zbor Blue Origin în spațiu | Getty Images

Prinţul William a reacţionat la scurt timp după cel de-al doilea zbor Blue Origin în Spațiu, la bordul căruia s-a aflat şi actorul William Shatner - celebru pentru rolul din serialul cunoscut la nivel internațional, "Star Trek", a relatat Page Six. Cu această ocazie, William Shatner, care are 90 de ani, a devenit cea mai vârstnică persoană ajunsă în Spaţiu.

Citește și: Cine este Isabella Calthorpe, fosta iubită a Prințului William și singura femeie pe care Kate Middleton a fost geloasă

Blue Origin este compania deţinută de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, clasat până recent în vârful topului celor mai bogați oameni ai lumii. Cel care i-a luat locul acum este nimeni altul decât fondatorul Tesla, Elon Musk, a scris Forbes, cel care a trimis întâia dată în Spațiu, în septembrie 2021, primul echipaj format numai din civili la bordul navei cosmice SpaceX Crew Dragon.

Jeff Bezos, Elon Musk și miliardarul Richard Branson, cu o avere estimată la 6,5 miliarde de dolari, sunt antreprenorii care și-au dezvoltat afaceri și în direcția turismului spațial.

Articolul continuă după reclamă

Prințul William: "Salvarea Planetei e mai importantă decât turismul în Spațiu"

Prințul William a vorbit într-un interviu BBC despre faptul că "salvarea" planetei Pământ ar trebui să fie prioritatea numărul 1, nu "turismul în Spațiul cosmic". Mai exact, eforturile ar trebui depuse pentru "repararea" problemelor acestei planete, iar miliardarii lumii ar trebui "să coboare cu picioarele pe Pământ" și să se concentreze pe acest fapt, nu pe altceva - cum ar fi Spațiul cosmic, unde cercetătorii ar căuta "o nouă casă".

Totodată, în cadrul interviului pentru BBC, Prințul William a mai spus, evident, că nu are niciun "interes" să ajungă în Spațiul cosmic, adăugând că există o "întrebare fundamentală" asupra costului de carbon al acestor zboruri spațiale.

Ducele de Cambridge a declarat: "Avem nevoie de cei mai inteligenți oameni care să încerce să facă bine această planetă, nu să se focuseze pe găsirea unui alt loc unde să plecăm și să locuim".

Citește și: Ce nume folosea Prințul William în timpul facultății ca să nu fie recunoscut de colegi și profesori

Prinţul William dezaprobă demersurile exploratoare şi în scop turistic. Important este, susține Ducele de Cambridge, ca toată lumea să se concentreze asupra problemelor de acasă, precum schimbările climatice care amenință "viitorul generațiilor viitoare". Nepotul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a adus în discuție, de asemenea, o creștere a "anxietății climatice".

Prințul William și soția acestuia, Kate Middleton, se implică în mod normal în problema schimbărilor climatice. Ei au anunțat, spre exemplu, că vor oferi la sfârșitul lunii octombrie 2021 cinci Premii Earthshot unor persoane sau organizații care se implică în "salvarea planetei". Fiecare va primi suma de un milion de lire sterline.

Dana Budeanu, fotografia în cea mai mulată rochie care a pus pe jar imaginația fanilor. Cum arată designerul... Renée Zellweger, greu de nerecunoscut. Actrița a fost fotografiată în New Orleans, pe platourile de filmare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x