Antena Căutare

Scandal în casa regală! Un alt prinț moștenitor este acuzat că i-ar fi infidel soției. Cu ce s-a dat de gol presupusa amantă

Recent, anumite fotografii au zguduit lumea cu sânge albastru. O presupusă idilă între un Prinț Moștenitor și un controversat model mexican a intrat în atenția presei.

Galerie
Prințul Moștenitor Frederik al Danemarcei a fost fotografiat împreună cu Genoveva Casanova | GettyImages, Instagram

Prințul Moștenitor Frederik al Danemarcei a fost fotografiat împreună cu Genoveva Casanova, actriță și model de origine maxicană.

Un alt prinț moștenitor este acuzat că i-ar fi infidel soției. Cu ce s-a dat de gol presupusa amantă a Prințului Moștenitor Frederik

Cei doi au fost zăriți în Madrid, unde au vizitat o expoziția a picturilor lui Picasso, la Muzeul Național Thyssen-Bornemisza, s-au plimbat prin Parcul El Retiro și au luat cina la El Corral de la Morería, un local de flamenco faimos.

Deși revista spaniolă Hola! a susținut că Genoveva Casanova l-a acompaniat pe Prinț deoarece o cunoștință a acesteia nu a mai putut să-i fie ghid, speculațiile au început să apară, dat fiind faptul că Prințul a fost zărit părăsind apartamentul modelului abia a doua zi dimineața, cu o valiză în mână.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Gestul aparent inofensiv prin care Roger Federer a încălcat protocolul regal cu Prințesa Kate. Cum și-a întâmpinat vechea prietena

De altfel, un detaliu a atras atenția internauților. Genoveva a postat pe pagina sa de Instagram imagini din Copenhaga imediat după întoarcerea Prințului Moștenitor în țara sa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În ciuda zvonurilor grăitoare, frumosul model a declarat: „Neg categoric afirmațiile care sugerează o relație romantică între mine și prințul Frederik. Orice afirmație de acest tip nu numai că este complet neadevărată, ci și distorsionează faptele într-o manieră rău intenționată.”

De asemenea, aceasta a decis să ia măsuri legale împotriva celor care susțin contrariul: „Acest lucru este deja în mâinile avocaților mei, care se vor ocupa de pașii pertinenți pentru a-mi proteja dreptul la onoare, adevăr și intimitate.”

Potrivit 7News, surse apropiate modelului susțin că cei doi se cunosc de mai mult timp, sunt prieteni vechi, care au un cerc comun de apropiați.

După ce Casa Regală Daneză a publicat un comunicat oficial, conform căruia nu vor comenta zvonurile apărute în presă, Genoveva Casanova a vorbit public despre situația dintre ea și Prințul Moștenitor.

Citește și: O felie din tortul servit la nunta Regelui Charles a fost scoasă la licitație. De la ce sumă pornește bucata de 800 de grame

În comunicatul Casei Regale Daneze se specifică următoarele lucruri: „Am menținut o politică de lungă durată în toți acești ani de a nu comenta sau confirma detalii referitoare la chestiuni private. În plus, am dori să subliniem angajamentul nostru de a respecta intimitatea membrilor Familiei Regale, inclusiv a Prințului Moștenitor.”

Genoveva Casanova și Prințul Frederik au convenit să nu comenteze acest subiect. Cu toate acestea, potrivit Lecturas, modelul mexican și-a încălcat cuvântul, dând o declarație publică cu privire la situația prezentă.

Aceasta s-a refugiat în Palatul Arbaizenea din San Sebastián, proprietate a fostului său soț, și a vorbit despre modul în care gestionează scandalul.

De asemenea, ea și-a instruit avocații: „să anuleze, să rectifice și/ sau să dezmintă” articolul apărut în publicația spaniolă, în care „se afirmă și se insinuează o relație sentimentală cu Alteța Sa Regală Prințul Frederik al Danemarcei, care, fiind complet falsă, divulgarea ei cauzează un prejudiciu adus onoarei și imaginii” celor doi implicați.

Întregul scandal a izbucnit chiar în timpul vizitei oficiale a regelui Felipe al VI-lea și a Reginei Letizia a Spaniei în Copenhaga.

Citește și: Ce s-a întâmplat între prințul Harry și Camilla, regina consoartă a Marii Britanii: „Am vrut să echilibrez lucrurile”

Cine este Genoveva Casanova

Genoveva Casanova are 47 de ani, s-a născut la Cuernavaca și este o cunoscută actriță. De asemenea, ea s-a făcut remarcată și datorită operelor caritabile în care s-a implicat de-a lungul timpului.

Din 2005 până în 2008 a fost căsătorită cu scriitorul spaniol Cayetano Martinez de Irujo, unul dintre cei cinci fii ai ducesei de Alba și unul dintre cei mai bogați aristocrați din Europa, acesta fiind descendent regal direct al regelui Iacob al II-lea al Angliei.

În ciuda despărțirii, Casanova și soțul ei au rămas buni prieteni. Copiii cuplului, gemenii Luis și Amine, în vârstă de 23 de ani, trăiesc și lucrează în Marea Britanie.

După despărțirea de soțul ei, s-a presupus că frumoasa actriță ar fi avut o relație cu Luis Miguel, cântărețul mexican. Însă perechea nu a confirmat niciodată public că sunt într-o relație.

Citește și: Cenușăreasa modernă. Tânăra care și-a uitat pantoful la Palatul Christianborg este căutată de Prințul Christian

Cea mai recentă poveste de dragoste a ei a fost cu omul de afaceri José Manuel Gayán Pacheco, cu care se știa că se întâlnește în 2022.

Cum Casanova a negat public o relație cu Frederik, el și Prințesa Mary au făcut front comun în timp ce vizitau un muzeu împreună cu regina Margrethe a Danemarcei și mătușa lui Frederik, Prințesa Benedikte.

Mary, în vârstă de 51 de ani, născută în Australia, și-a arătat sprijinul cu un mesaj subtil, purtând un colier cu inițiala F a soțului ei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Perechea și-a sărbătorit cea de-a 19-a aniversare a căsătoriei în mai 2023.

Cum s-au întâlnit Prințul Federik și Mary Donaldson

Cei doi s-au întâlnit la barul The Slip Inn din Sydney, în timpul Jocurilor Olimpice de la Sydney din 2000. Mary avea 28 de ani și lucra ca director de marketing când a început să vorbească cu Frederik, pe atunci în vârstă de 32 de ani. La început, ea nu știa că el este membru al familiei regale daneze.

Citește și: Regina Letizia a mers în vizită la Colegiul Medicilor din Madrid. A purtat o rochie florală care a atras toate privirile

„O jumătate de oră mai târziu, cineva a venit la mine și mi-a spus: «Știi cine sunt acești oameni?»”, a relatat Mary mai târziu într-un interviu.

La sfârșitul nopții, Frederik i-a cerut lui Mary numărul de telefon și a sunat-o a doua zi. A urmat o poveste de dragoste la distanță, prințul Frederik făcând mai multe călătorii secrete în Australia pentru a o vizita pe tânără.

Mary s-a mutat la Paris, apoi în Danemarca, iar cuplul s-a căsătorit pe 14 mai 2004. Au împreună patru copii, prințul Christian, în vârstă de 18 ani, prințesa Isabella, în vârstă de 16 ani, și gemenii Prințul Vincent și Prințesa Josephine, în vârstă de 12 ani.

Ce mai face și cum arată acum Abi Talent. Ce au observat mulți în ultimele imagini publicate de cântăreț | VIDEO... Iuliana Beregoi, apariție de excepție într-o salopetă transparentă. Cât de bine arată cântăreața de 19 ani...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Schimbare radicală de stil pentru Mirabela Grădinaru. Cum s-a afișat partenera lui Nicușor Dan la întâlnirea cu delegația UNICEF
Schimbare radicală de stil pentru Mirabela Grădinaru. Cum s-a afișat partenera lui Nicușor Dan la întâlnirea cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale. Ce a spus despre tragedia care a îndoliat familia
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale. Ce a spus despre tragedia care a îndoliat familia
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x