Cea mai nouă ediție din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025, a fost de-a dreptul spectaculoasă. Telespectatorii au urmărit cu mare atenție fiecare moment de pe scena talent show-ului, iar jurații s-au bucurat de surprizele pregătite de concurenți.
Mihai Bendeac, Maurice Munteanu, Micutzu, Delia și Anca Dinicu au fost captivați de ceea ce au putut să facă participanții. Aceștia au putut vedea coregrafii senzaționale, dar și numere de magie la care nu s-ar fi așteptat niciodată.
Ce concurenți au urcat pe scenă în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025
Emoțiile și adrenalina au atins cote maxime pentru concurenți atunci când au ajuns în fața juriului. Aceștia au făcut tot au putut pentru a-i impresiona pe Anca Dinicu, Delia, Mihai Bendeac, Maurice Munteanu și Micutzu, dar și publicul.
Și de data aceasta, oamenii din sală vor decide soarta participanților în competiție. Ei aleg suma corectă pentru fiecare moment de la „The Ticket”. Misiunea nu este deloc ușoară, generând chiar și situații tensionate.
Tot în ediția 13 a talent show-ului, de pe 29 noiembrie 2025, Cătălin Bordea și Nelu Cortea au făcut un anunț important: „Data viitoare e Marea Finală! Astăzi mai este de făcut o alegere, vom vedea toată lista de finaliști, vom vedea cine va lua acasă premiul cel mare. În Marea Finală votează, în direct, cei de acasă.”
Trouble Crew a făcut senzație pe scenă în ediția 13 „The Ticket” de pe 29 noiembrie 2025
Cei care au deschis seara momentelor spectaculoase de la „The Ticket” au fost chiar membrii Trouble Crew. Aceștia au pășit pe scenă cu multă încredere în forțele proprii. Un lucru este cert, coregrafia lor a fascinat pe toată lumea.
„Perfect pentru un început de zi de filmare!”, a spus Mihai Bendeac.
„Eu cred că numărul vostru a fost foarte simpatic! Felicitări și mult succes pe mai departe!”, a mai adăugat Micutzu.
„Îndemnăm publicul să nu fie zgârcit!”, a punctat Maurice Munteanu.
Trouble Crew a primit din partea publicului suma de 10.280 de lei.
Trupa Marsdeluxe a luat prin surprindere jurații în ediția 13 „The Ticket” de pe 29 noiembrie 2025
Delia, Mihai Bendeac, Micutzu, Anca Dinicu și Maurice Munteanu au fost luați prin surprindere de ceea ce au putut să facă membrii trupei Marsdeluxe pe scena „The Ticket”. Momentul artistic al celor trei concurenți a atras întreaga atenție a publicului.
Mai mult, Mardeluxe a reușit să ridice oamenii din sală în picioare și a stârnit o avalanșă de aplauze la masa juriului.
„A fost ca un film, cinematografic!”, a fost reacția lui Cătălin Bordea.
„Doamne, deci a fost cea mai frumoasă stare pe care a creat-o cineva aici!”, a dezvăluit Delia.
„M-ați dus direct în altă dimensiune!”, a mai punctat Anca Dinicu.
„Cred că este numărul meu preferat de când a început această emisiune!”, a mărturisit Maurice Munteanu.
Mardeluxe a primit suma de 15.760 de lei din partea publicului.
Teodor Abagiu a făcut-o pe Anca Dinicu să râdă cu poftă în ediția 13 din „The Ticket” de pe 29 noiembrie 2025
Teodor Abagiu este comediantul care a venit la „The Ticket” pentru a face furori cu replicile sale savuroase. Micuztu a rămas cu gura căscată atunci când a auzit numele concurentului care urmează să intre pe scenă.
Numărul de stand-up comedy a făcut senzație în rândul juraților. Tânărul a reușit să stârnească hohote de râs. Anca Dinicu a râs cu poftă la glumele concurentului, iar la final l-a aplaudat furtunos.
„Mi-a plăcut! Ești fresh”, i-a spus Delia.
„Mi se pare că ai evoluat desul de mult în perioada asta în care nu ne-am văzut”, a zis Micutzu.
Teodor Abagiu a obținut suma de 9.335 de lei.
Ștefan Guțanu, moment surpriză în ediția 13 din „The Ticket” de pe 29 noiembrie 2025
Delia, Anca Dinicu, Mihai Bendeac, Micutzu și Maurice Munteanu au avut parte de un moment inedit în ediția 13 din „The Ticket” de pe 29 noiembrie 2025. Aceștia l-au cunoscut pe Ștefan Guțanu, un tânăr cu o voce remarcabilă și cu simțul umorului.
Concurentul a pășit pe scenă cu un platou de mâncare de care Delia și Anca Dinicu s-au bucurat enorm. Mai mult, acesta a reușit să-l cucerească pe Mihai Bendeac cu momentul său.
Cuvintele de laudă nu au întârziat să apară. De asemenea, Ștefan Guțanu a primit suma de 6.405 lei din partea publicului.
Maxime Mathiot le-a pregătit juraților ceva ce nu văd în fiecare zi în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025
Maxime Mathiot și-a făcut o intrare spectaculoasă în platoul „The Ticket”. Concurentul a reușit să acapareze atenția juraților și publicului cu mișcările sale latino în timp ce jongla cu un aluat de pizza.
„Aveți o dexteritate periculoasă! Mi-a plăcut!”, i-a spus Maurice Munteanu.
La final, tânărul francez a obținut suma de 6.790 de lei. Alegerile publicului au stârnit reacții neașteptate în public. Maurice Munteanu le-a cerut explicații celor care au plătit 0 lei pentru momentul concurentului.
Ivan a adus emoția pură în ediția 13 „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025, cu acrobațiile sale excepționale
În ediția 13 din „The Ticket”, Ivan a fascinat publicul și jurații cu acrobațiile sale excepționale. Concurentul a făcut un moment de neuitat pe scena talent show-ului, generând o mulțime de aplauze.
Mihai Bendeac și Maurice Munteanu nu și-au mai putut lua ochii de la numărul artistic. Până și Micutzu a fost impresionat peste măsură de ceea ce a putut să facă Ivan.
„Băi, ești nebun? Ce s-a întâmplat?!”, a fost reacția juraților.
„Spune-i că are niște mișcări cu o eleganță aparte! Este ca pasărea Pheonix!”, a dezvăluit Anca Dinicu.
Ivan a ținut neapărat să o facă pe Delia să zboare. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri și a apelat la un gest care i-a uluit pe jurați.
„Mulțumesc, a fost foarte frumos!”, i-a spus artista.
Ivan a cucerit publicul, motiv pentru care a obținut suma de 16.410 lei.
Kathss a fascinat publicul masculin cu mișcările sale exotice în ediția 13 din „The Ticket” de pe 29 noiembrie 2025
Jurații și cei din sală au avut parte de un moment excepțional din partea lui Kathss. Tânăra mămică a luat pe toată lumea prin surprindere cu mișcările sale și costumul exotic. Publicul masculin și-a luat cu greu ochii de la ea.
„Arăta bine!”, a spus Anca Dinicu.
„Pe mine m-ai lăsat mut! Foarte bine, bravo!”, a mărturisit Maurice Munteanu.
Concurenta a primit suma de 13.950 de lei.
Kelly O`Brien - The Dollly Show, apariția care i-a lăsat pe jurați cu gurile căscate în ediția 13 din „The Ticket” de pe 29 noiembrie 2025
Kelly O`Brien - The Dollly Show a făcut furori pe scena „The Ticket”. Toți au rămas cu gurile căscate atunci când au văzut-o pe concurentă, crezând că în fața lor se află chiar Dolly Parton.
„Eu am înghețat! Pentru câteva secunde m-am uitat stânga, dreapta și am zis că nu văd bine!”, a fost reacția Ancăi Dinicu.
„Seamănă extraordinar de mult! Eram convins că e ea!”, a dezvăluit Micutzu.
„Hai că ne-am luat un șoc!”, a adăugat Mihai Bendeac.
Concurenta a obținut 13.310 de lei.
The Petrini`s au făcut o atmosferă spectaculoasă pe scenă în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025
Mihai și Iulia de la The Petrini`s au captivat jurații și publicul cu momentul lor artistic. Maurice Munteanu, Delia, Anca Dinicu, Mihai Bendeac și Micutzu au urmărit cu mare atenție povestea spusă de cei doi concurenți printr-o coregrafie excepțională.
„Excelent! Este genul de moment de la care nu-ți mai poți lua ochii”, a zis Cătălin Bordea.
„O sincronizare perfectă, bravo! Cel mai bun număr prezentat vreodată la The Ticket”, a reacționat Maurice Munteanu.
„Absolut superb și foarte bine executat. Mi-a dat senzația de ceva musical!”, a mai punctat Delia.
The Petrini`s a primit suma de 16.210 de lei.
Andrei Magicman, numărul de magie senzațional în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025
Jurații și publicul au avut parte de un număr de magie de zile mari în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025. Andrei Magicman a reușit să cucerească pe toată lumea cu momentul său captivant.
„N-are cum! Asta e vrăjitorie! Du-te de aici! Este ceva ce eu n-am mai văzut niciodată! Finalul a fost wow!”, a fost reacția lui Cătălin Bordea.
„Magie neagră!”, a mai punctat Delia.
Publicul a oferit pentru Andrei Magicman suma de 13.855 de lei.
Cora Lupaș, numărul la care jurații nu se așteptau în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025
Cora Lupaș a venit la „The Ticket” pentru a încuraja un stil de viață sănătos. Concurenta a uluit jurații cu un moment neașteptat. Aceasta a fost filmată în timp ce sărea coarda, făcând chiar și câteva jongleri cu ea.
Tânăra a primit din partea publicului suma de 3.055 de lei.
Anadi, moment înfricoșător în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025
Anadi și-a făcut apariția pe scena talent show-ului într-un cadru înfricoșător. Aceasta a reușit să atrag atenția tuturor cu ținuta și cuvintele înspăimântătoare. Mai mult, momentul neobișnuit i-a făcut pe jurați să nu își ia ochii de la concurentă.
„Foarte bună fata asta!”, a dezvăluit Maurice Munteanu.
„Cred că este momentul preferat al Deliei din tot sezonul!”, a punctat Cătălin Bordea.
„Mi-a plăcut atât de tare. S-a întâmplat în fața mea ceva atât de viu, încât am crezut că mă implică!”, a mărturisit artista.
„Ne-a rupt capul!”, a spus Micutzu.
Anadi a reușit să obțină suma de 12.550 de lei.
Euphoria a făcut un show de zile mari în ediția 13 din „The Ticket”, de pe 29 noiembrie 2025
Ultimul moment al serii a fost un adevărat deliciu pentru publicul masculin. Fetele de la Euphoria și-au făcut apariția pe scena „The Ticket” în ținute provocatoare, însă ce a urmat este un adevărat spectacol.
Fetele de la Euphoria au primit din partea publicului o avalanșă de aplauze și suma de 14.210 de lei.
„Maica mea, bravo lor!”, a reacționat Micutzu.
„Au mai dansat fete, băieți aici, dar așa nimeni! Mie mi-a plăcut foarte mult!”, a punctat Maurice Munteanu.
Marea Finală „The Ticket” are loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.