Antena Căutare

Centenarul Marii Uniri. Iancu Flondor „cavaler al Unirii” Bucovinei cu Regatul României

Centenarul Marii Uniri. La 28 noiembrie 1918 a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu Romania. Bucovina a fost a doua provincie ce s-a unit cu tara-mama sub coordonarea lui Iancu Flondor, dar si a mai multor patrioti bucovineni. Flondor este socotit ca fiind unul dintre ctitorii Romaniei Mari.

Centenarul Marii Uniri. La 28 noiembrie 1918 a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România. Bucovina a fost a doua provincie ce s-a unit cu țara-mamă sub coordonarea lui Iancu Flondor, dar și a mai multor patrioți bucovineni. Potrivit scriitorului Dumitru Covalciuc, „fără prezenţa lui Iancu Flondor, Unirea ar fi întârziat foarte mult sau poate nici nu ar fi avut loc. A fost o persoană foarte intransigentă. E socotit unul dintre ctitorii României Mari.”

Iancu Flondor (1865-1924) a fost una dintre figurile marcante ale mişcării românilor din Bucovina pentru emancipare națională şi unire cu România.

Centenarul Marii Uniri. Iancu Flondor carieră politică

În anii ʼ80 ai secolului al XIX-lea, Iancu Flondor începe să se implice în viața politică, în cadrul aripii „tinerilor”, aflați în conflict cu bătrânii lideri politici români din Bucovina. În 1892, cele două grupări se unesc în jurul societății „Concordia”, care este transformată în partid politic. În același an moare tatăl lui Iancu, Gheorghe Flondor, care fusese membru fondator al societății amintite.

Articolul continuă după reclamă

A fost preşedinte al Partidului Național Român din Bucovina (1900-1902, 1908-1910) şi șef al guvernului provizoriu bucovinean (octombrie-noiembrie 1918).

A prezidat Congresul General care a votat unirea Bucovinei cu România, iar apoi a fost numit ministru pentru Bucovina în guvernul I.I.C. Brătianu (1918-1919).

A fost membru de onoare al Societății Academice Junimea din Cernăuți (1897), redactor-şef al ziarului Patria (1897-1900) şi coproprietar al publicației de propagandă românească în limba germană Bukowiner Journal 1902-1903)

În aprilie 1919 a demisionat din toate funcțiile publice şi s-a retras în oraşul natal, Storojinet, unde a trăit până la sfârşitul veții. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului „Coroana româniei”.

Centenarul Marii Uniri. Iancu Flondor, ctitor al României Mari

„România, întregită din patru țări… trece actualmente printr-o fază critică. Din deosebirea a patru mentalități diferite, chemate însă acum și pentru tot viitorul să colaboreze împreună la prosperitatea unei singure țări, rezultă, firește, dificultăți cari se manifestă zilnic. Cu toate acestea, sunt convins că vom învinge aceste dificultăți și nu mă îndoiesc nici un moment că amalgamul acestor patru mentalități deosebite va da un rezultat splendid și va pune națiunea noastră la locul cel important destinat ei de istorie.“ (IANCU FLONDOR, 1922)

Pornin de la inițiativa lui Iancu Flondor și a lui Sextil Pușcariu, s-a format la Cernăuți , pe 27 octombrie 1918, Congresul General al Bucovinei. Congres condus de Iancu Flondor, adunare ce a obținut unirea Bucovinei cu Țara României.

La 28 noiembrie 1918, în Sala de marmură a Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei, prezidat de Iancu Flondor, a hotărât unirea cu Regatul României. Imediat după congres s-a format o delegație compusă din mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor, Dionisie Bejan şi reprezentanţi ai minorităţilor, care au mers la Iași pentru a se întâlni cu Regele Ferdinand I, pentru a i se prezenta actul unirii Bucovinei cu Regatul România.

Centenarul Marii Uniri. Iancu Flondor „cavaler al Unirii” Bucovinei cu Regatul României

Iată cuvântul de deschidere pe care l-a rostit preşedintele Consiliului Naţional, Dionisie Bejan: „Întruniţi astăzi în acest măreţ locaş, care este şi trebuie să rămână simbolul unirii în credinţa în Dumnezeu şi în neamul nostru, salut cu neţărmurită dragoste pe reprezentanţii vitezei armate române, care la ordinul M.S. Regelui Ferdinand I ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă (…), pe reprezentanţii fraţilor noştri din Basarabia, Transilvania şi Ungaria. Vă salut pe voi, fruntaşii neamului românesc din Bucovina, care aţi venit cu inima însufleţită din tuspatru unghiuri ale ţării, ca să aşezaţi piatra fundamentală care să clădească trainic şi neclintit România Mare. Implor harul ceresc şi binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veţi lua.”

Surse:ortodoxiatinerilor.ro, historia.ro, humanitas.ro, biografii.famouswhy.ro,

100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România. ”Iancule, grăbește Unirea că pierdem Ardealul!”... Centenarul Marii Uniri. Unirea Bucovinei cu Regatul României, 28 noiembrie 1918...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Bucharest Fashion Week 2026: colecțiile spectaculoase care au transformat Bucureștiul într-o capitală a modei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x