Am rugat-o pe Theo Herghelegiu, o creatoare nonconformista, ale carei spectacole aduc intotdeauna ceva nou in peisajul teatral autohton, sa ne spuna despre ideea acestei noi montari si iata ce a raspuns: „Dorin Tudoran propunea intr-o carte publicata prin '98, «Kakistocratia», ca pe steagul Romaniei, in locul ramas gol dupa ce stema i-a fost smulsa/decupata in decembrie '89, sa fie pusa, ca insemn national, o... capra! De ce? Pentru ca zicala «Sa moara si capra vecinului» este emblematica pentru acest popor.
In momentul de fata, nu numai ca dorim moartea patrupedului cornut, dar avem grija sa otravim si turma de oi, sa gatuim si gainile si sa impuscam si calu' bietului om... Acest spectacol nu vorbeste insa nici despre capre, nici despre gaini. Eroul acestei piese este un caine. Cainele John se intalneste cu nefericita traducatoare Gloria (plina de intrebari existentiale si tendinte suicidale) si au impreuna o patanie. Amandoi sunt fugiti de-acasa, in sensuri diferite. Intersectarea lor duce la o descoperire simpla, omeneasca, esentiala - descoperirea sentimentului si a gestului de tandrete. Numai ca lucrurile nu ajung niciodata (sau mult prea rar) acolo unde ne-am dori. De aceea, Fata cu caramida-n gura intervine, ca un factor de destin, sau ca un om oarecare si «rezolva treaba»... in felul ei. Dupa care, evident, nu mai este nimic de facut".
Ce fel de poveste spune „Fata cu caramida-n gura"? Pe cea a „omului de azi - modelul uman care a ajuns sluga cruzimii in cea mai pura forma a sa, dar, ce-i drept, impachetata-n foita de aur; poveste pe care n-a scris-o nimeni altcineva decat noi insine, noi, cei care am tolerat si toleram rautatea, ticalosia, jocul marsav al manipulatorilor de constiinte si, nu in ultimul rand, impostura". Mai este vorba in spectacol si despre „singuratate, dragoste si moarte", si despre „o trasatura a individului contemporan; sau, cel putin, a individului roman contemporan: ceea ce nu pot avea, prefer sa ucid".
Citeste si Jurnalul!
